Actualitate

Ponta a anunţat desecretizarea tuturor documentelor legate de Roşia Montană, din ultimii 14 ani

Premierul Victor Ponta a anunţat marţi desecretizarea tuturor documentelor legate de proiectul Roşia Montană din ultimii 14 ani, documente ce ar urma să fie date publicităţii de ministrul Dan Şova, iar în ceea ce priveşte posibilele despăgubiri a menţionat că evaluarea aparţine companiei canadiene.

"În 1999 s-a acordat licenţa de exploatare pentru Minvest, în 2000 aceasta a fost transferată către Roşia Montană. De atunci încoace s-au defăşurat negocieri, discuţii. O să-l rog pe domnul Şova vă va pună mâine la dispoziţie toate documentele din aceşti 14 ani", a susţinut Ponta, citat de Mediafax.

"Vă punem la dispoziţie absolut tot, nu mai e nimic secret în acest moment", a mai afirmat premierul.


El a precizat că suma eventualelor despăgubiri este invocată în mai multe adrese oficiale de către compania canadiană, "cuprinzând cheltuielile făcute până acum şi eventualele pierderi comerciale".

"Nu pot şi nu am de gând să fiu avocatul cuiva care dă în judecată statul român, spun doar că acest lucru probabil că se va întâmpla. (...) Sunt evaluări făcute (asupra eventualelor despăgubiri, n.r.), sunt evaluări făcute de până la două miliarde de dolari calculate de către companie, însă nu vreau să vorbesc eu în numele celor care eventual vor acţiona în judecată statul român, eu aş vrea să nu plătim nimic", a mai spus Ponta.


El a fost întrebat dacă va accepta solicitări de despăgubiri de două miliarde de dolari din partea companiei canadiene.

"Evident că nu se pune problema să acceptăm o asemenea sumă. Ei vor cere în instanţă şi noi ne vom apăra", a mai spus Ponta.


De asemenea, premierul a susţinut că, în situaţia în care proiectul privind Roşia Montană nu va fi adoptat în Parlament, licenţa de exploatare deţină de companie nu se va pune în aplicare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter