Actualitate

Festivalul "Cluj Modern" pe scena Filarmonicii de Stat Transilvania

Vineri, 24 aprilie 2015, începând cu ora 19, va avea loc Concertul simfonic de încheiere a ediţiei cu nr. 11 a Festivalului de muzică contemporană Cluj Modern.

Orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania. Sursă foto: www.filarmonicatransilvania.ro Orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania. Sursă foto: www.filarmonicatransilvania.ro

La pupitrul Orchestrei Simfonice se va afla maestrul Horia Andreescu, dirijorul principal al Filarmonicii „George Enescu”, iar alături de el, vor mai urca pe scenă violoncelista Diana Ligeti, care cântă pe un violoncel construit de David Ayache (Montpellier, 2001) şi foloseşte un arcuş realizat de Pierre Grumberger în 2010, respectiv trio-ul vocal din Cluj-Napoca 3 o’clock, compus din tinerele talente: Nicole David (soprană), Lina Bakutayan (mezzosoprană) şi Andreea Alexievici (alto).

Ediţia a unsprezecea, construită sugestiv pe genericul „Young is Modern”, onorează creaţia cultă contemporană şi în cadrul ultimei sale manifestări propuse pentru acest an.


Programul evenimentului cultural:

Horia Andreescu dirijor

Diana Ligeti violoncel (Franţa)


Cu participarea trio-ului vocal 3 O'clock:

Nicole David soprană


Lina Bakutayan mezzosoprană

Andreea Alexievici alto

Program:

Cornel Ţăranu - Cantus gemellus, p.a.a.,  Köpeczi Sándor recitator


Sebastian Androne - Erebos, p.a.

Adrian Iorgulescu  - Kaleidoscope, p.a.


Adrian Pop  - Concert pentru violoncel

Wojciech Kilar  - Krzesany, p.a.

Concert realizat în cadrul Festivalului Cluj Modern, ediţia a XI-a (19 - 24 aprilie 2015), în parteneriat cu Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Institutul Francez Cluj şi Institutul Polonez Bucureşti.

Biletele se pot cumpăra de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor) de luni până joi între orele 10-16 sau vineri între orele 10-14, precum şi cu o oră înainte de concert, la Colegiul Academic (Casa Universitarilor).

Prețul întreg al unui bilet este de 20 de lei iar prețul unui bilet redus - pentru elevi, studenţi şi pensionari - este de 10 lei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter