Jucătoarea de tenis Gabriela Ruse a fost învinsă de poloneza Katarzyna Kawa, cu 3-6, 7-6 (8/6), 6-2, miercuri, în prima rundă a turneului WTA 125 de la Antalya (Turcia).
WTA a început o revizuire a regulilor sale, ceea ce ar putea face ca jucătoarele exonerate de acuzaţiile de dopaj sau cărora le-au fost reduse suspendările, să poată reveni în circuit în baza unor „clasamente speciale”.
Simona Halep a plecat, luni dimineaţă, la Miami, unde va participa la primul turneu după un an şi jumătate. Jucătoarea română de tenis a declarat că nu şi-a stabilit încă obiectivele pentru următoarea perioadă, în condițiile în care îi va fi greu să reintre în forma care a consacrat-o.
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a reuşit o victorie de senzaţie în faţa cehoaicei Marketa Vondrousova, campioana en titre de la Wimbledon, cu 2-6, 7-6 (7/1), 6-2, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 3.211.715 dolari.
Perechea româno-croată Sorana Cîrstea/Donna Vekic a fost învinsă de cuplul Demis Schuurs (Olanda)/Luisa Stefani (Brazilia), în prima rundă a probei feminine de dublu din cadrul turneului de tenis Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.