monitorulcj.ro Menu

Mărirea şi decăderea unei minţi sclipitoare. A fost campion naţional şi european la sportul minţii, dar a primit șah mat chiar de la sistem. „A trebuit să aleg dacă mai continui sau nu”

A dat mat după mat și a ajuns să fie cel mai bun șahist din țară, însă cel mai dur mat l-a primit de la sistem. „Oricât de priceput ai fi la șah în România, la un moment dat trebuie să pleci din țară pentru a face performanță”, susține un tânăr din Cluj care timp de nouă ani de zile a fost în topul șahiștilor din România şi a făcut performanţă şi în străinătate. Din cauza lipsei banilor, nu a mai putut participa la competiții și s-a retras din sportul de performanță. Acum, visează să-și deschidă propria afacere.

Când nu totul are o rezolvare. Ce i-a făcut pe olimpicii de aur ai Clujului să afirme că românii nu-i pot ajunge pe chinezi, ruşi şi americani: „N-ai ce să le faci. Oricât ne-am chinui, nu putem să-i ajungem”

Au crescut cu matematica şi informatica în sânge, au reuşit să cucerească medalii după medalii atât în ţară, cât şi în străinătate, să concureze cot la cot cu cele mai iscusite minţi din lume şi să nu se descurajeze când alţii au fost mai buni decât ei. Doi elevi din Cluj-Napoca, olimpici la informatică, povestesc despre provocările şi lipsurile din sistemul românesc de învăţământ şi ce i-a determinat să rămână să facă performanţă la ei în ţară.