monitorulcj.ro Menu

Mișcările cursului euro rămân foarte mici

Cursul euro a fluctuat, de la finalul săptămânii trecute, într-un culoar foarte îngust, de 0,1 bani, situat în apropiere pragului de 4,66 lei, evoluție diferită de cea a monedelor din regiune, care au avut o volatilitate mai ridicată.

Leul s-a apreciat față de principalele valute

Tendința de apreciere a monedelor din regiune, apărută în urma reducerii aversiunii față de risc, a fost preluată și de leu, care a beneficiat și de temperarea semnificativă a tensiunilor politice locale.

Ușoară apreciere a leului

Leul a preluat tendința de apreciere a monedelor din regiune față de euro, pe fondul scăderilor înregistrate de marile burse europene.

Euro urcă, din nou, peste 4,66 lei

De la începutul acestui an, cu rare momente de scădere, cursul euro s-a stabilizat ăn jurul pragulului de 4,66 lei, maximul istoric de 4,6679 lei fiind atins în urmă cu o lună.

Euro își continuă parcursul ascendent

Ușoară creștere a aversiunii față de risc, care se manifesta la nivel regional, evoluție indusă de revenirea pe „roșu" a marilor burse, a produs aprecierea principalelor valute.

Ratele la împrumuturi cresc constant

După mulți ani în care creditele în valută au fost preferatele românilor, cei mai supărați fiind cei care au luat credite în franci elvețieni, în prezent leul a trecut la putere. Însă, după o perioadă destul de lungă în care dobânzile au fost suportabile, începând cu septembrie trecut valoarea acestora a crescut constant.

Euro testează din nou pragul de 4,6 lei

Evoluția leului din perioada analizată a fost una agitată în ton cu cea ce se petrecea pe marile burse ale lumii, care au cunoscut corecții importante ale prețurilor la acțiunilor și indicilor.