monitorulcj.ro Menu

Gâlceava si instabilitatea de la Consiliul Judeţean duc la pericolul pierderii de fonduri europene

Societatea Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj (DPJ), constructorul drumului turistic Răchiţele-Ic Ponor, acuză Consiliul Judeţean Cluj de o “birocratizare excesiv㔺i o lipsă de asumare a responsabilităţilor ce îi revin în derularea proiectului de modernizare a drumului Răchiţele-Ic Ponor, după ce instituţia nu a plătit nici un leu, de mai bine de două luni, pentru lucrările efectuate la proiectul derulat cu fonduri europene în valoare de 4,7 milioane lei din totalul de 13,324 milioane lei.

(P) Grupul de Acţiune Locală LIDER CLUJ - VIDEO

Fondurile de la Uniunea europeană reprezintă un sprijin important pentru România, iar un exemplu elocvent îl reprezintă satul românesc dezvoltat în ultimii ani cu aportul unor finanţări europene.

Elevii şi părinţii de la Liceul Eminescu, nemulţumiţi de condiţiile de la Colegiul „Anghel Saligny” – GALERIE FOTO

Începutul anului şcolar a adus pe feţele elevilor clujeni atât bucuria revederii cu colegii, cât şi nemulţumirea privind condiţiile în care vor studia. Părinţii şi cei peste 800 de elevi transferaţi de la Liceul „Mihai Eminescu”, din cauza stării de degradare a clădirii în care învăţau, la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” au strâmbat din nas când au văzut unde îşi vor desfăşura cursurile în următoarea perioadă. Ei sunt nemulţumiţi de sălile mici şi de coridoarele înguste pe care le are clădirea.

Cât a plătit Primăria pentru demolarea Liceului Eminescu?

Funcționarii competenţi ai Primăriei nu au fost în stare să gestioneze renovarea unei şcoli şi au lăsat pe drumuri 800 de elevi. Contractul, plătit din fonduri europene, este ținut „la sertar” de managerul Ovidiu Cîmpean. Ale cui sunt firmele plătite să-şi bată joc de copiii clujenilor?

Liceul Mihai Eminescu, ÎNCHIS! Elevii vor studia la alte licee. Unitatea de învăţământ arată ca după bombardament: praf, dezordine şi reparaţii de mântuială – GALERIE FOTO VIDEO

Autoritățile i-au prins cu „mâna în sac” pe șmecherii care-și bat joc de banii publici. Lucrările de reabilitare și modernizare de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Cluj-Napoca scot la suprafață nereguli grave privind modul în care firmele care câștigă licitațiile înțeleg să-și respecte angajamentele. Deși firma care a câștigat licitația de reabilitare a liceului s-a angajat să aducă 105 muncitori zilnic pe șantier, realitatea este cu totul alta: mai mult de 10 muncitori nu au fost văzuți să lucreze niciodată. Halucinant este că o recunoaște până și responsabilul de șantier.

Zeci de părinţi şi copii din comunităţile de la Pata Rât şi Iris au învăţat să scrie şi să citească printr-un program derulat cu fonduri europene

Aproape 100 de copii romi cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani şi 54 de adulţi, mai ales mame, din comunităţile rome din Cluj-Napoca (România), Podgorica (Muntenegru) şi Dolny Kubin (Slovacia) au luat parte la un program de literaţie, în care s-a urmărit concepte cum ar fi lectura şi interacţiunea cu textul, dezvoltarea vocabularului, aspecte sociale ale învăţăturii. În cadrul proiectului, copiii romi şi-au dezvoltat abilităţile de lectură, au învăţat cuvinte noi şi au primit mai multe cărţi. În Cluj-Napoca, programul a fost implementat în comunităţile de la Pata Rât şi Iris.