Economie

Zi calmă pentru leu

Leul a avut o ședință calmă, în care euro a fost stabil iar dolarul și francul elvețian s-au apreciat ușor.

Economie

Ploaia a înmuiat euro

Ploaia a înmuiat euro
Moneda naţională a avut o evoluţie calmă faţă de euro, iar dolarul american şi francul elveţian au crescut.

Economie

Euro înapoi la 4,42 lei

În perioda analizată, evoluţia leului a fost una depreciativă, într-un context regional, provocat de situaţia precară din Ucraina şi de temerile legate de rezultatele referendumului privind independenţa Scoţiei.

Economie

Euro testează pragul de 4,38 lei

Cursul monedei unice a scăzut la minimul ultimelor 13 luni
Cursul monedei unice a scăzut în perioada analizată la minimul ultimelor 13 luni, de 4,3847 lei, pe fondul menţinerii unei cereri mai mari de lei, dar şi a zvonurilor conform cărora, BNR ar reduce rezervele minime obligatorii în valută ale băncilor comerciale.


abonare newsletter
banners