Au trecut 31 de ani de la Revoluția Română din decembrie 1989. Astăzi, 12 decembrie, va avea loc o ceremonie în cinstea victimelor de la Revoluție, dar în condiții diferite față de anii trecuți.
Pe 21 decembrie se organizează ceremonia de comemorarea eroilor Revoluției Române din 1989.
Anul acesta ceremonia de comemorarea eroilor Revoluției din 1989 se va desfășura în condiții de pandemiei. Un număr restrâns de oameni, cu mască de protecție și distanțați unul de celălalt.
Personalul medical clujean din prima linie a luptei cu COVID19 va fi distins cu titlul de Cetățean de Onoare al Județului Cluj.
Klaus Iohannis a transmis un mesaj eroilor din acest an cu ocazia Zilei Naționale a României: „Transmit, în numele statului român, toată aprecierea, respectul, și gratitudinea față de cei care îmbracă uniforma medicală și militară”.
UNTOLD vă prezintă The Blood Heroes. 4 oameni, un polițist, o asistentă medicală, un măcelar și un șofer RATB, care au salvat 852 de vieți donând sânge!
7 inimi imense cu mesaje de mulțumire au fost amplasate de UNTOLD în fața a șapte spitale COVID-19 din România.
Zeci de clujeni au participat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la marșul organizat în memoria celor care și-au vărsat sângele pe străzile Clujului în urmă cu trei decenii.