monitorulcj.ro Menu

Elevii clujeni, iniţiaţi în tainele banilor

Peste 100 de liceeni au participat, marţi, la un eveniment organizat de Banca Națională a României în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj în care au avut ocazia să învețe despre noțiuni generale din aria educației financiare. Din păcate, mulți elevi nu au știut de ce se află acolo.

Învăţătoarea ISTERICĂ de la Liceul de muzică Sigismund Toduţă s-a întors la clasă. Ce așteaptă autoritățile, elevi loviți, bătuți, torturați?

Elevii umiliți de la Liceul de Muzică sunt terorizați din nou. Învăţătoarea isterică s-a întors la catedră. Șeful Inspectoratului Școlar, Valentin Cuibus, se ascunde după regulamente și legi și este interesat doar de olimpiade și medalii, iar Primăria și Consiliul Local și-au pus reprezentanți în consiliile de administrație ale școlilor doar de formă. La Liceul de Muzică, Ligia Subțirică și Marcu Valtăr nu participă la ședințe și nu știu ce se întâmplă în instituția pe care o „coordonează”. Ce așteaptă autoritățile, elevi loviți, bătuți, torturați?

Prima zi de școală, start cu stângul

Peste 92.000 de elevi încep luni școala în județul Cluj. Anul școlar vine cu o noutate pentru ei: vacanța de iarnă va fi mai lungă cu o săptămână decât până acum. Se pare însă că începerea anului școlar a luat prin surprindere autoritățile locale, pentru că una dintre cele mai importante unități de învățământ din municipiul Cluj-Napoca nu este pregătită să își primească elevii.