Părinții clujeni și-au schimbat părerea cu privire la învățământul dual. Emil Boc consideră că orice meserie trebuie prețuită de societate.
Federația Națională a Părinților solicită ministrului Educației să elimine unele cerințe din programa de limba română pentru examenul de la finalul clasei a VIII-a, Evaluarea Națională.
Interesul de a deschide școlile pe 8 februarie, încă există, chiar dacă au apărut cazuri de infectare cu noua tulpină a noului coronavirus.
Inspectoratul Școlar Județean Cluj va oferi unui număr de 28 de elevi din Cluj echipamente digitale necesare pentru școala online, cu mai puțin de o lună până la redeschiderea fizică a școlilor.
Florin Cîțu, premierul României, a explicat că dacă lucrurile „rămân așa cum sunt” în momentul de față, privind evoluția pandemiei, atunci elevii se pot întoarce numaidecât la școală, în bănci.
Emil Boc a participat la întâlnirea de la Palatul Victoriei, alături de alți primari, pentru a se stabili dacă bursele școlare vor fi asigurate de bugetul de stat.
Un profesor ar putea primi 100 de lei pentru fiecare oră remedială pe care o va face pentru elevii care au pierdut materia, iar numărul de ore pe săptămână ar putea fi de minim 5, anunță ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Andreea Moldovan, Secretar de stat în Ministerul Sănătății, a anunțat că se va începe testarea anti-COVID-19 în școli. Se vor folosi teste rapide antigen pentru elevi și profesori.