Curtea de Apel Cluj Cluj a respins, joi, ca neîntemeiată contestaţia depusă de fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, prin care solicita anularea condamnării.
Fostul primar de Baia Mare, Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru corupție, obține o victorie de etapă la Curtea de Apel Cluj, instanță ce a admis contestația în anulare împotriva deciziei de condamnare.
Judecătoarea de la Tribunalul Suceava, arestată în toamna anului trecut sub acuzația de sprijinire a activităților infracționale ale unor traficanți de droguri și consum de droguri, a fost trimisă în judecată.
România rămâne în continuare în rândul ţărilor europene cu cele mai slabe performanţe în privinţa implementării măsurilor anticorupţie, alături de Bulgaria și Ungaria.
Tribunalul Cluj a transmis toate informațiile solicitate de Germania, privind condițiile de detenție din România, pentru extrădarea lui Cătălin Cherecheș. Instanța din Munchen va decide predarea primarului de Baia Mare.
Soacra primarului de Baia Mare Cătălin Cherecheș rămâne în arest preventiv, iar socrul acestuia a trecut în arest la domiciliu, în urma deciziei Curții de Apel Târgu Mureș.