monitorulcj.ro Menu

Zona în care pentru noile construcții asigurarea locurilor de parcare nu mai este obligatorie. Harta publicată de viceprimarul Dan Tarcea

Conform modificărilor aduse la regulamentul Planului Urbanistic General, în zona ultra centrală, denumită ZCP_C1 (Zonă construită protejată Zona Centrală suprapusă peste Incinta Fortificată), asigurarea locurilor de parcare nu mai este obligatorie pentru noile construcții. Viceprimarul Dan Tarcea a publicat o hartă a acesteia.

Cerșetorii au împânzit străzile Clujului odată cu venirea căldurii

Primăvara a venit în forță, așa că localurile din Cluj și-au deschis terasele, iar clujenii au dat năvală, bucurându-se de vremea bună. Însă, odată cu ieșirea clujenilor din casă și cerșetorii și-au făcut apariția, iar de cele mai multe ori aceștia devin recalcitranți în momentul în care nu primesc bani.

De ce Clujul e frumos şi într-o zi ploioasă de toamnă – GALERIE FOTO

Marţi, într-una dintre cele mai reci şi mohorâte zile din această toamnă unii clujeni zâmbeau, alţii erau îmbrăcaţi colorat cu fulare vesele la gât, iar cei din tabăra „adversă”, care nu iubesc toamna ploioasă, erau ascunşi sub umbrele sau sub glugile hainelor groase de iarnă şi grăbeau pasul spre un colţişor cald care să îi binedispună.