Spitalul Regional din Cluj, precum și proiectele spitalelor regionale din Iași și Craiova, promise de ani de zile de politicieni, sunt „mult întârziate”, deși ar fi trebuit să fie date deja în folosință, avertizează europarlamentarul român Corina Crețu.
În cadrul Secţiei de Terapie Intensivă de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” din Bucureștii ar fi decedat, în perioada 4 - 7 aprilie, 20 de pacienţi din cauza administrării incorecte a unui medicament. Ministerul Sănătății trimite Corpul de Control.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreşedinte al Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaţilor, a anunţat, marţi, că a depus o sesizare penală la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi la Parchetul European care îl vizează pe ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că există medici care eliberează un număr foarte mare de concedii medicale, iar verificările ar trebui îndreptate către aceştia pentru a se vedea în ce măsură concediile respective sunt justificate.