Actualitate

UPDATE Fostul deputat Adrian Gurzău, condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă

Tribunalul Bucureşti l-a condamnat, marţi, pe fostul deputat PMP Adrian Gurzău la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare, pentru trafic de influenţă în dosarul privind favorizarea societăţii Carpatica Asig. Decizia nu este definitivă şi a fost luată după ce Adrian Gurzău şi-a recunoscut faptele de care este acuzat de procurorii DNA.

Actualitate

Închisoare cu suspendare pentru deputatul PMP Adrian Gurzău

Deputatul Adrian Gurzău a recunoscut că a făcut trafic de influență pe lângă conducerea Autorității de Supraveghere Financiară în favoarea lui Angela Toncescu, care dorea să fie numită în funcția de președinte al Consiliului de Administrație a societății de asigurare-reasigurare Carpatica Asig.

Politică

PMP Cluj se înscrie oficial în cursa alegerilor parlamentare

Reprezentanții PMP Cluj își depun miercuri la Biroul Electoral Județean dosarele de candidatură la alegerile din 11 decembrie. Lista pentru Senat este deschisă de un „parașutat” de la București, iar cea de la Camera Deputaților este deschisă de noul președinte al PMP Cluj Rareș Rusu.




Ultimele Stiri

abonare newsletter
banners