Economie

Pe ce s-au dus banii Bisericii în anul 2015

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Clujului s-au adunat sâmbătă, 23 ianuarie, pentru a-şi face bilanţul pentru anul 2015. Printre cele mai importante proiecte derulate de biserică anul trecut se numără „Întâlnirea tinerilor ortodocşi din Europa”, inaugurarea centrul misionar de tineret „Ioan Bunea” sau cea a serviciului de ambulanță „Filantropia Ortodoxă” din Bistriţa.


Economie

Wizz Air a continuat să se extindă în România în 2015: o nouă bază, noi rute şi mai multe aeronave

Wizz Air, cea mai mare companie low-cost din Europa Centrală şi de Est, și-a continuat creșterea în România în 2015 cu aproape 16% mai mulți pasageri transportați față de 2014. Totodată, compania și-a extins numărul de rute și a adăugat noi aeronave bazelor din țară, pentru a răspunde cererii în creștere. Şi la Cluj rezultatele companiei au fost foarte bune.



Educație

Scandalurile anului 2015 în învăţământul clujean

Înjurături, ţipete, nervi încinşi la maxim, părinţi isterici şi elevi cu urechi rupte au fost doar câteva din evenimentele care au zguduit sistemul de învăţământ din Cluj. Monitorul de Cluj vă preintă principalele scandaluri din învăţământul clujean din anul 2015.


abonare newsletter
banners