Ştiri din Transilvania

Voluntarii CERT Transilvania, gest superb pentru 60 de persoane de la Centrul din Baia Arieș

CERT Transilvania (Community Emergency Response Team), o organizație non-profit din Cluj, a făcut un gest admirabil pentru câteva zeci de persoane din Baia Arieș.

 

 


CERT Transilvania, o organizație non-profit din Cluj, a dat startul unui proiect zilele acestea, numit „Coșul cu alimente”.

Prima livrare dintr-un proiect ce ar putea dura aproximativ jumătate de an

Organizatorii au anunțat azi că prima livrare din cadrul acestui proiect a ajuns azi la centrul din Baia Arieș, pachetul conținând alimente ce să le ajungă timp de două luni unor zeci de persoane. Beneficiarii au fost 60 la număr, 25 de copii și 35 de bunici.


„Spunem cu bucurie că este vorba de prima livrare pentru că, datorită implicării voastre, dragii noștri donatori, vom reveni la Baia de Arieș, asigurâng necesarul de alimente al centrului pentru aproape jumătate de an.” au anunțat organizatorii pe pagina de Facebook CERT Transilvania.

Unul din multele proiecte demne de respect

Acesta nu este primul proiect admirabil organizat de această asociație. Aceștia se ocupă și cu „salvarea” șoferilor aflați în dificultăți, în caz de blocare în zăpadă, teren accidentat, etc.


Toate proiectele acestora se bazează pe donații din partea oamenilor ce îi urmăresc, astfel fiind posibile și alte livrări de pachete cu alimente pentru cei nevoiași sau chiar achiziționarea unor echipamente medicale pediatrice și a unor dispozitive electronice pentru un proiect ce vizează copiii de la Secția de Oncopediatrie a Institutului Oncologic din Cluj-Napoca (campania „Zâmbete pentru piticii curajoși”).

Descriere

„Suntem un grup de oameni ce provin din domenii diverse și care își dedică timpul și resursele proprii pentru a ajuta semenii aflați în situații dificile. Avem ca și pasiune comună Off road-ul.


Pentru că avem logistica necesară, ne asumăm rolul de a interveni acolo unde alții nu au posibilitatea să ajungă. Avem în vedere cazuri sociale de familii care trăiesc în condiții izolate, în munți și la care accesul este dificil.

De asemenea, ne pregătim intens pentru a fi în măsură să acționăm în caz de dezastre naturale, inundații, alunecări de teren, salvări montane, situații în care mijloacele de care dispunem sunt utile.” își descriu membrii și activitatea cei din organizația CERT Transilvania.

Ultimele Stiri
abonare newsletter