Sport

Calificare ratată pentru handbaliști

<p><img src="documente/stories/01_ianuarie/16_ziua/08 romania-handbal-masculin.jpg" border="0" width="450" height="257" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Echipa naţională de handbal masculin a României a ratat calificarea în play-off-ul CM din 2013. Ea a fost învinsă, duminică, la Minsk, de reprezentantiva Belarusului, scor 28-23 (15-12), în ultimul meci din grupa a 7-a a preliminariilor.</p>

Belarus a condus cu 2-0, dar nici tricolorii nu s-au lăsat mai prejos în primele minute ale partidei, egalând prin Ghionea, 2-2 şi 3-3 (min. 11). Gazdele au reuşit apoi să se detaşeze la două goluri, 5-3 (min. 15), după două atacuri pierdute de România, care a egalat din nou, în doar un minut, 5-5.

Au urmat însă momente mai confuze în jocul handbaliştilor lui Vasile Stângă, de care Belarus a profitat, cu atacuri rapide, 9-5 (min. 19). Ghiţă şi Ghionea au redus la 9-7, iar Şimicu a marcat pentru 10-9 (min. 24), după o acţiune individuală spectaculoasă. Gazdele au făcut eforturi să mărească diferenţa pe tabelă, 12-9 (min. 26), pentru ca la finalul primei reprize scorul să fie 15-12, după 30 de minute în care principalul atu al României a fost apărarea, dar a rămas datoare în ofensivă.

La reluare, jocul bun al vedetei Barcelonei, Serghei Rutenka, a dus scorul la 20-12 (min. 38). În minutul 39, scorul era 21-12, cu România fără gol încă, astfel că soarta calificării în play-off părea deja decisă. Ghiţă a marcat primul gol în minutul 40 (21-13), diferenţa mare s-a menţinut (26-16, min. 51), iar jocul mult mai slab al României, faţă de prima repriză (trei aruncări de la 7 metri ratate şi 7 aruncări în bară), a contat enorm în ecuaţia calificării.

În tur, la Bucureşti, echipa României s-a impus, cu 25-22 (12-14), încheind grupa a 7-a pe locul doi, cu 6 puncte, la fel ca liderul Belarus, care s-a calificat mai departe, graţie golaverajului din cele două meciuri directe (scor general 50-48). După două participări consecutive la turneele finale ale CM, România ratează şansa de a ajunge la ediţia 2013.

abonare newsletter