Sport

Borcea anunță că pleacă de la Dinamo

<p>Duminică, Cristi Borcea a anunțat că este decis să-și vândă acțiunile pe care le deține la Dinamo, informează Cotidianul.ro.</p>

 

Borcea spune că așteaptă oferte pentru acțiunile sale și că este decis  să rămână la Miami.

„Dacă o să găsesc pe cineva puternic financiar, o să mă retrag și din acționariat. Am văzut ultimele declarații și am stat și m-am gândit. Ori mă implic, ori nu mă implic. În ultimii doi ani am stat mai mult plecat și nu prea m-am implicat. Dinamo are să-mi dea bani, dar nu-i forțez acum, aștept trei ani de zile. Nu mai e cale de întors, eu vin de două-trei ori pe an în România. Când o să vin în țară, închid conturile și plec de la Dinamo. Sută la sută plec, nu o să mai am nicio calitate la Dinamo”, a spus Cristi Borcea la GSP TV.

Borcea a ținut să-i avertizeze pe potențialii cumpărători că situația financiară a clubului este dificilă.

„Dacă nu luam patru milioane de euro pe Torje, aveam șanse mari să fim în situația Craiovei. Sută la sută ajungeam la retrogradare din cauza problemelor financiare”, a precizat Borcea.

Ultimele Stiri
abonare newsletter