Sport

IŞJ Cluj va înfiinţa, în colaborare cu FRF, o clasă de fotbal feminin la Liceul Sportiv

Începând cu anul şcolar viitor, în cadrul Liceului Sportiv din Cluj-Napoca, va funcţiona o clasă de fotbal feminin, pregătirea elevelor urmând să fie făcută cu sprijinul Federaţiei Române de Fotbal (FRF).

Potrivit inspectorului general al IŞJ Cluj, Valentin Cuibus, crearea acestei clase este o premieră pentru regiunea Transilvaniei, iar pentru ocuparea ei va fi organizat, împreună cu FRF, şi un examen practic, în cadrul căruia candidatele vor da probe specifice acestui sport.

„Admiterea în această clasă se va face în baza acestui examen practic şi, ca la orice alt liceu, în ordinea mediilor elevelor”, a precizat inspectorul general.


Valentin Cuibus a mai declarat, marţi, presei că municipiul Cluj-Napoca are o infrastructură sportivă foarte bine pusă la punct, astfel că activitatea sportivă a elevelor va putea fi desfăşurată în condiţii bune.

De asemenea, a mai menţionat Cuibus, Cluj-Napoca este şi oraşul în care a apărut campioana naţională la fotbal feminin, ”U” Olimpia Cluj.


Clasa va avea 28 de locuri, iar reprezentanţii IŞJ consideră că la Cluj va putea fi dezvoltat un centru regional pentru fotbal feminin, în condiţiile în care la Dej funcţionează deja un centru regional de volei masculin.

”U” Olimpia Cluj este un club de fotbal feminin fondat în 2010. Clubul a început direct în prima ligă, a câştigat campionatul în primul său sezon, iar apoi a câştigat şi Cupa României. Până în prezent, Olimpia a reuşit eventul timp de cinci ani consecutiv.


Din sezonul 2018-2019, în urma unui parteneriat cu FC Universitatea Cluj, echipa s-a transformat în ”U” Olimpia Cluj. De asemenea, clubul are din ianuarie 2019 un staff tehnic exclusiv feminin, format din actuale şi foste jucătoare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter