Sport

Juan Culio: „Cred că va fi ultimul an pentru mine la CFR”

Mijlocaşul argentinian Juan Culio, care şi-a prelungit recent contractul cu echipa de fotbal CFR Cluj dar își dorește ca la finalul contractului să se retragă acasă alături de familie.

Juan Emmanuel Culio, a declarat că se va despărţi de club când i se va încheia înţelegerea actuală, în 2020.
„Am prelungit contractul cu un an şi nu cu doi sau trei, pentru că eu cred că va fi ultimul an pentru mine la CFR, deoarece nu cred că pot să dau mai mult. Voi mai munci un an aici, după care voi pleca acasă, să fiu alături de familie”, a mărturisit Culio (35 ani).

Mijlocaşul campioanei l-a lăudat şi pe coechipierul său George Ţucudean, despre care a spus că are valoare să joace într-un campionat mai puternic.
„Ţucudean este un jucător incredibil pentru CFR. El are valoare să joace în alt campionat, mai puternic ca Liga I, în Italia, Spania sau Franţa. El a demonstrat şi la Viitorul, e al doilea an consecutiv golgheter, a jucat foarte bine şi la naţională”, a spus Culio


Culio a comparat şi nivelul campionatului României faţă de când a venit el, în 2007.
„Când am venit prima oară în România, în 2007, era un campionat puternic, un campionat adevărat. În perioada 2007-2010 erau echipe bune, Rapid, Craiova, Steaua, Dinamo. În 2007-2008 era mai greu de câştigat un campionat, erau multe echipe care luptau pentru titlu. Acum sunt trei-patru echipe, dar înainte erau opt”, a subliniat mijlocaşul argentinian.

Culio a mai spus că fotbaliştilor străini nu le e uşor să joace în Liga I. „E greu să joci în România. Un spaniol, un argentinian, un brazilian crede că e uşor să vii să joci în România, dar nu e aşa”, a spus Culio


Emanuel Culio este recunoscut ca o voce importantă a campioanei României, dar Daniel Stanciu confirmă că argentinianul are un cuvânt greu de spus şi în vestiarul clujenilor.

De numele lui Culio a fost legată şi despărţirea lui Edi Iordănescu de CFR. Zvonurile din acea perioadă dădeau ca sigură o implicare a mijlocaşului în debarcarea antrenorului. Acum se confirmă că părerile fotbalistul de 35 de ani au greutate.
„Culio este un jucător emblematic, el şi Camora sunt dedicaţi CFRului. Culio e micul antrenor din vestiarul CFRului, ne-am dori să continue la noi şi după ce îşi termină cariera de fotbalist”, a spus, zilele trecute, Daniel Stanciu pentru sport.ro.
 
Directorul sportiv al campioanei e convins că CFR-ul îşi va apăra titlul în acest sezon.
 „Avem echilibru profesional, avem jucători cu experienţă, nu avem probleme financiare. 90-95 % avem şanse să fim campioni, avem continuitate, atmosfera este foarte bună, echipa arată atitudine pentru că am avut încredere în ei, de asta nu am făcut nici transferuri”, a adăugat oficialul CFR Cluj.


195 de meciuri în tricoul „alb-vișiniu” a bifat jucătorul Juan Emmanuel Culio, în care a marcat 21 de goluri și a dat 30 de pase decisive.

Etichete: cfr cluj
abonare newsletter