Sport

”U” Cluj a reușit doar o remiză cu Rad Belgrad, scor 1-1

Al patrulea meci amical din sesiunea de cantonament a echipei Universitatea Cluj a avut loc, luni, în compania formației Rad Belgrad.

Partida a început cu o întârziere de 30 de minute față de ora stabilită inițial.

Sârbii au fost cei care au deschis scorul, în minutul 7, în urma unui corner.


Clujenii nu s-au lăsat mai prejos și Gavra era să egaleze, în minutul 21, după o preluare din 10 metri, cu capul, balonul centrat de Goga, însă portarul sârb nu a avut emoții.

Norbert Janos a fost totuși cel care a reușit să bage mingea în poartă,în minutul 37, în urma unui contraatac, cu un șut plasat de la aproximativ 15 metri.


Finalul primei reprize a prins cele două echipe la scor egal, ”U” Cluj - Rad Belgrad, scor 1-1.

La pauză, antrenorul echipei clujene, Bogdan Lobonț, a efectuat trei modificări, ieșind de pe teren Cordoș, Gavra și Taub, iar în locul lor intrând Abrudan, Axente și Sepsi.


Partea a doua a meciului a fost una în care clujenii au controlat meciul trecând în cont o ocazie uriașă, în minutul 58. Balonul a circulat superb, pe traseul Florescu-Sepsi-Goga, iar șutul ultimului a trecut puțin alături.

Până la finalul meciului, antrenorul Bogdan Lobonț, a mai efectuat patru schimbări, jucătorii Dur-Bozoancă, Janos, Goga și Giurgiu ieșind de pe teren, în locul lor fiind introduși Dinu, Marius Coman, Hațiegan și Pîrvulescu.


Până la finalul partidei nu s-a mai întâmplat nimic spectaculor, cele două echipe terminând la egalitate, Universitatea Cluj - Rad Belgrad, scor 1-1.

Universitatea Cluj își va continua antrenamentele în Alanya, Turcia, acolo unde va sta până pe 9 februarie.


Următorul amical programat pentru Universitatea Cluj, care este și ultimul din perioada de cantonament, este cu FC Montana (Vtora Liga, Bulgaria II, joi, 7 februarie).

Echipa de start a ”U” Cluj: Dur-Bozoancă - Căpușă, Cordoș, I.Ursu, Taub - A.Coman, Giurgiu, Florescu - Janos, Goga, Gavra

Ultimele Stiri
abonare newsletter