monitorulcj.ro Menu

Sport

Schimbare de contract la ”U” Cluj. Daniel Pârvulescu vine din această lună să joace sub comanda lui Bogdan Lobonț

Cel mai în formă jucător al Pandurilor din acest sezon, Daniel Nicolae Pârvulescu, a semnat cu Universitatea Cluj. Golgheterul echipei de pe locul 10 al ligii secunde, Pandurii Târgu Jiu, speră să joace cât mai curând.

Jucătorul Daniel Nicolae Pârvulescu, în vârstă de 22 de ani, este unul dintre golgheterii ligii secunde, cu 12 reușite în prima parte a sezonului și a semnat un angajament valabil pentru următorii trei ani.

„Primul jucător transferat de clubul nostru în 2019, mijlocașul ofensiv Daniel Pârvulescu, se va pregăti, începând de marți, 22 ianuarie, sub comanda antrenorilor Bogdan Lobonț și Adrian Iencsi, după ce FC Universitatea Cluj și Pandurii Târgu Jiu, formația pentru care a evoluat până anul trecut, au ajuns la un consens în privința cedării fotbalistului încă din această iarnă”, este mesajul postat de oficialii Universității Cluj.

Daniel Pârvulescu semnase inițial o înțelegere cu Universitatea Cluj pentru a fi transferat de la 1 iulie 2019.

Mijlocașul Daniel Pârvulescu a mărturisit, în urmă cu câteva zile, că a avut şi alte oferte, dar a ales proiectul în care a crezut cel mai mult.
„Am fost la discuţii cu Universitatea Cluj şi cu încă o echipă care se bate la promovare în liga secundă, plus o echipă de Liga 1. Am decis să merg la Cluj, fiindcă au un proiect foarte frumos. Am mare încredere că o să promoveze. Am decis să vin lângă o echipă în care mai pot să cresc, pentru că am nevoie de acest lucru. Contractul pe care l-am semnat o să înceapă de la 1 iulie, dar în condiţiile în care se înţeleg cluburile între ele pot să plec din acest moment. Sunt şanse mari să joc chiar din această iarnă acolo. Cred că Pandurii o să accepte oferta, cred că o să plec chiar zilele acestea”, a declarat Pîrvulescu, potrivit gorjeanul.ro.

Daniel Pârvulescu spune că regretă despărţirea de Pandurii, unde sunt restanţe foarte mari, în contextul în care salariile oricum sunt foarte mici.
„Plec cu o tristeţe în suflet. Îmi pare rău, dar ştiam că o să vină şi acest moment şi m-am pregătit pentru asta. Le doresc multă baftă şi le mulţumesc din suflet tuturor, staffului, suporterilor şi conducerii. Am încredere mare în mine că o să mă pregătesc bine în perioada asta şi sunt convins că o să joc. O să muncesc de două-trei ori mai mult ca până acum, ştiu că e alt nivel şi trebuie să mă comport ca atare”, a afirmat Daniel Pârvulescu.

Primul transfer efectuat în acest an, sub comanda lui Bogdan Lobonț, este fiul regretatului Daniel Prodan, Răzvan Prodan. Acesta joacă pe poziția de mijlocaș şi vine de la Farul Constanţa, acolo unde a fost împrumutat de Viitorul. Răzvan a jucat un sezon şi pentru CSA Steaua, în Liga a IV-a.

Primul amical al Universităţii Cluj e programat sâmbătă, 26 ianuarie, de la ora 13:00, pe terenul sintetic din incinta Parcului Sportiv „Iuliu Haţieganu", cu echipa de Liga 3 Sticla Arieşul Turda, iar două zile mai târziu va pleca în cantonamentul din Turcia. La Alanya, clujenii pregătiţi de Bogdan Lobonţ vor sta între 28 ianuarie şi 9 februarie, unde au stabilite până acum trei jocuri amicale, cu Slavia Sofia, FC Montana (ambele din Bulgaria), respectiv Pyunik Erevan (Armenia).

În Liga 2, Universitatea Cluj va disputa primul meci, pe data de 23 februarie, în deplasare, în compania formației Energeticianul. Pe teren propriu, primul meci pentru jucătorii clujeni va avea locpe data de 2 martie, în compania formației Politehnica Timișoara.