monitorulcj.ro Menu

Sport

Ciprian Deac: „Nu mi-aş dori să trăim de pe urma vânzării unui jucător”

Fotbaliștii echipei CFR Cluj se află, de câteva zile, în cantonament în Antalya acolo unde s-au întâlnit cu selecționerul României, Cosmin Contra.

Din cantonamentul din Antalya, Ciprian Deac a vorbit despre şansele formaţiei sale la titlu. Totodată, internaţionalul român a discutat despre posibilitatea unui transfer în străinătate, dar şi despre ultimele mutări din Liga 1.

Fotbalistul campioanei spune că nu regretă că nu a plecat încă de la CFR şi speră că echipa sa nu va trebui să se despartă de golgheterul George Ţucudean pentru a-şi rezolva problemele financiare.
„Mă bucur sincer că am rămas, am câştigat campionatul. CFR este o echipă care îşi propune câştigarea campionatului, eu sunt acasă şi mă simt foarte bine aici. Suntem liniştiţi pentru că nu avem bancomate aici să verificăm situaţia. Au fost probleme, dar sper să se rezolve cât mai repede pentru că merităm să primit tot ceea ce s-a promis. Suntem pe primul loc şi am demonstrat că avem valoare. Eu sper că nu e nevoie să fie vândut un jucător pentru a se rezolva situaţia, pentru că un club care îşi propune atâtea lucruri nu are voie să facă asta. Ne dorim să fie bine pentru club, dar nu mi-aş dori să trăim de pe urma vânzării unui jucător”, a mai adăugat Ciprian Deac, potrivit telekomsport.ro.

Trei fotbalişti importanţi ai clujenilor, Paulo Vinicius, Culio şi Camora sunt în discuţii pentru prelungirea contractelor scadente în această vară. Deac, unul dintre liderii clujenilor este convins că aceştia vor rămâne la echipă.

Despre o eventuală plecare a sa în străinătate, Deac a spus că își dorește să rămână la Cluj pentru a îndeplini obiectul.
„Din ce ştiu eu toţi trei vor să rămânâ la Cluj să ne îndeplinim obiectivul. Sunt trei jucători foarte buni. Eu personal nu mă gândesc să plec, am jucat bine aici, dar dacă va veni o ofertă bună pentru mine şi club, poate voi pleca, nu ştiu”, a spus Deac.

Înainte de revenirea la meciurile din campionatul intern, Ciprian Deac, afirmă că nu a uitat nici acum eliminarea din Cupele Europene suferită în faţa modestei echipe luxemburgheze, Dudelange.
„Eliminarea din UCL este o pată neagră pe istoria noastră. Ne-a eliminat o echipă cotată sub noi, dar ăsta e fotbalul, am avut destule probleme. E trist că jucăm cu Ludogorets în meciurile amicale, mi-ar plăcea să joc împotriva lor în meciuri oficiale. Pentru titlu cred că se vor bate şi Craiova şi Viitorul. Noi ne propunem să menţinem măcar acest avans până intrăm în play-off”, a mai Deac.

Mâine, 16 ianuarie, CFR Cluj va disputa prima partidă amicală din Turcia, împotriva echipei FC Vorskla Poltava. Meciul se va disputa în Antalya, de la ora 16:00 (ora României).