Sport

Derby în weekend: U-BT Cluj - BC Sibiu. Mihai Silvășan: „E important să câștigăm și atât”

După un meci perfect, în ultima etapă, în compania rivalei CSM Oradea, jucătorii echipei U-BT Cluj își doresc să facă un meci la fel de bun.

Ultimul meci al sezonului regulat din LNBM va fi un adevărat derby între cele mai bune două echipe, U-BT Cluj și BC Sibiu. O victorie categorică în acest meci i-ar putea propulsa pe clujeni pe prima poziție a clasamentului.

Antrenorul principal al echipei U-BT, Mihai Silvășan, a declarat că nu este important la ce diferență de scor vor câștiga clujenii și că își dorește să vină cât mai mulți suporteri la meci.
„Jucăm cu Sibiul, o echipă foarte puternică în acest sezon, ca de altfel în ultimii 2-3 ani. Este un derby al baschetului românesc, joacă primele două clasate la această oră și încărcătura va fi mare. Obiectivul nostru este să câștigăm. Personal nu mă interesează diferența de puncte, nu urmăresc să învingem la minim 12 puncte ca să terminăm această primă parte a campionatului pe primul loc. E important să câștigăm și atât. Sibiul are fani loiali, care îi însoțesc peste tot, îi așteptăm pe fanii noștri să vină în număr cât mai mare la meci. Din ce țin minte la ultimul meci cu ei am avut 5.400 de spectatori, așteptăm cel puțin la fel de mulți și la acest joc. Avem nevoie de ei să ne susțină și să ne împingă de la spate pentru a reuși victoria”, a declarat Mihai Silvășan.


După un meci perfect făcut împotriva formației CSM Oradea, Nanor Kuti, a afirmat că va abordat acest meci cu gândul la victorie.
„Jucăm cu o echipă foarte puternică din punct de vedere fizic, foarte atletică, sunt foarte periculoși pe tranziția ofensivă și cred că va fi o luptă mare sub panou, au pivoți foarte puternici și trebuie să ne mobilizăm la recuperări, să nu le permitem prea multe second chance points. Cred că va fi un meci frumos, un meci greu, pe care îl abordăm cu gândul doar la victorie!”, a spus Nandor Kuti.

Meciul dintre U-Banca Transilvania și BC CSU Sibiu va avea loc sâmbătă, 12 ianuarie 2019, de la ora 17:30, în sala BT Arena. Meciul va conta pentru etapa 14 a Ligii Naționale de Baschet Masculin, Grupa A.


Angajarea simbolică la acest meci, din cadrul ultimei etape a primei faze a Ligii Naționale, va fi făcută de unul dintre cei mai iubiți jucători care au evoluat la clubul nostru, Zoran Krstanović.

În vârstă de 36 de ani, Zoki a evoluat cinci sezoane în alb-negru, în trei episoade. În primul sezon, 2005-2006, pivotul sârb a bifat prima finală de campionat, pierdută în fața celor de la Asesoft Ploiești. După un an petrecut în Ungaria, Zoki a revenit la U-Mobitelco și a bifat cea de-a doua finală, pierdută, de asemenea, în fața ploieștenilor.

abonare newsletter