monitorulcj.ro Menu

Sport

”U” Cluj a efectuat primul antrenament din 2019. Răzvan Prodan este primul transfer acceptat de antrenorul Bogdan Lobonț

Echipa de fotbal Universitatea Cluj s-a reunit astăzi pentru primul antrenmanet după pauza de iarnă. La primul antrenament al ”șepcilor roșii” din 2019 au participat 24 de jucători, printre care și fiul regretatului Daniel Prodan, Răzvan Prodan.

Sub comanda antrenorului Bogdan Lobonț și al titularului pe post, Adrian Iencsi, jucătorii echipei de fotbal Universitatea Cluj au efectuat primul antrenament după mai bine de 30 zile de pauză. Clujenii se vor antrena pe plan local până în 28 ianuarie, când vor pleca într-un cantonament de două săptămâni în Antalya.

Printre cei 24 de jucători prezenţi s-au numărat Norbert Janos, revenit la Universitatea Cluj după doi ani, Alexandru Roşca, de la Aerostar Bacău, precum şi un italian aflat în probe. Singurul jucător absent de la antrenamentul avut în Parcul „Iuliu Haţieganu” a fost László Sepsi, acest fiind absent motivat.

Antrenorul echipei Universitatea Cluj, Bogdan Lobonț, a declarat, după antrenament, că se simte ca la începutul fotbalul profesionist.
„M-am simţit ca în prima zi de jucător profesionist, doar că acum e altă situaţie. Presiune este peste tot. Mă bucur că e presiune, înseamnă că este valoare, calitare, că băieţii care joacă pentru Universitatea Cluj au talent. E de datoria noastră să îi ajutăm să îşi dezvolte calităţile. Trebuie să punem atenţie, atitudine, implicare în ce facem. Avem un lot de jucatori cu calităţi extraordinare, au talent şi nu vom face transferuri doar de dragul de a le face”, a declarat Bogdan Lobonț.

Antrenorul din acte al Universității Cluj, Adrian Iencsi, a afirmat că încă de când era antrenor la Unirea Jucu își dorea să vină la Universitatea Cluj.
„Când am antrenat la Unirea Jucu am avut un amical cu „U” Cluj şi am simţit acel spirit frumos al Universităţii şi parcă eram un pic invidios atunci. Dorinţa noastră e să promovăm în Liga 1, acolo unde este locul Universităţii Cluj”, Adrian Iencsi, antrenor secund „U” Cluj

Primul transfer efectuat în acest an, sub comanda lui Bogdan Lobonț, este fiul regretatului Daniel Prodan, Răzvan Prodan. Acesta joacă pe poziția de mijlocaș şi vine de la Farul Constanţa, acolo unde a fost împrumutat de Viitorul. Răzvan a jucat un sezon şi pentru CSA Steaua, în Liga a IV-a.

Totuși, contractul dintre Răzvan Pârvulescu (22 de ani) și Universitatea Cluj va intra în vigoare începând cu data de 1 iulie. Acesta este unul dintre golgheterii Ligii a II-a, cu 12 goluri înscrise în etapele din prima parte a campionatului, şi şi-a pus semnătura pe un contract valabil pentru următorii trei ani.

Despre Răzvan Prodan, antrenorul echipei Universitatea Cluj, Bogdan Lobonț, a spus că are calități dar că are mult de învățat.
„Calităţi are, e un băiat născut în ’99 şi nu ştiu câţi tineri de vârsta lui arată aşa din punct de vedere fizic. Are mult de învăţat, dar este un băiat deschis, receptiv şi o să facă stradă în fotbal”, a spus Bogdan Lobonţ.

La finalul lunii, clujenii vor pleca în Antalya unde vor efectua mai multe meciuri amicale care vor fi confirmate în zilele ce urmează.

În Liga 2, Universitatea Cluj va disputa primul meci, pe data de 23 februarie, în deplasare, în compania formației Energeticianul. Pe teren propriu, primul meci pentru jucătorii clujeni va avea locpe data de 2 martie, în compania formației Politehnica Timișoara.