Sport

Baschetbaliştii merg la Oradea

<p><img src="documente/stories/09_septembrie/02_ziua/08 turneu oradea.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Campionii de la „U“ Mobitelco BT sunt în toiul pregătirilor pentru noul sezon.</p>

Elevii lui Marcel Ţenter participă în acest weekend la un turneul internaţional „Antonio Alexe“.

Baschetbaliştii campioanei „U“ Mobitelco pregătesc intens startul în noul sezon al Diviziei A.


După ce au efectuat un cantonament de două săptămâni la Miercurea Ciuc, baschetbaliştii clujeni s-au pregătit acasă timp de o săptămână. Începând de astăzi vor participa la Turneul Memorial „Antonio Alexe“, care se va disputa la Sala Sporturilor din Oradea, oraşul natal al regretatului baschetbalist.

Tehnicianul Marcel Ţenter s-a declarat mulţumit de cum au decurs pregătirile la Miercurea Ciuc şi aşteaptă turneul de la Oradea pentru a vedea exact în ce stadiu se află echipa. „Avem aproape toţii jucătorii la pregătire. Stagiul de la Miercurea Ciuc ne-a prins foarte bine, la fel şi cele două meciuri cu echipa de acolo. Întrucât am păstrat nucleul de jucători folosiţi în sezonul trecut, cred că ne va fi mai uşor în această stagiune. Am învăţat din anii trecuţi că nu contează aşa mult numele jucătorilor, cât omogenitatea lotului. Am reuşit să câştigăm campionatul, deşi sunt cel puţin 4-5 echipe care au buget mai mare decât noi. Acest turneu de la Oradea ne va spune exact în ce fază a pregătirilor ne aflăm“, a declarat Ţenter.


Mihai Silvăşan, căpitanul lui „U“ Mobitelco şi al echipei naţionale, aşteaptă cu încredere debutul în noul sezon. „Noul sezon bate la uşă, dar noi suntem pregătiţi. Eu m-am pregătit cu echipa naţională şi doar de o săptămână m-am întors la club. Pentru noi urmează două turnee puternice, care ne vor întări şi ne vor ajuta să cristalizăm relaţiile de joc“, a spus „Silvă“.

Meciuri grele în startul sezonului


„U“ Mobitelco BT va debuta în sezonul 2011-12 cu un meci greu. Clujenii vor da piept în Cupa României cu Gaz Metan Mediaş, una dintre cele mai bune echipe în sezonul trecut al Diviziei A, pe care au eliminat-o cu greu în play-off-ul campionatului. Meciul tur se va disputa în 17 septembrie la Mediaş, iar returul o săptămână mai târziu, 24 septembrie, la Sala Sporturilor „Horia Demian“. Divizia A va începe în 1 octombrie, iar „U“ Mobitelco va avea un meci foarte greu, în deplasare cu CSU Asesoft Ploieşti, echipa pe care au învins-o cu greu în finala campionatului.

Program turneului „Antonio Alexe“


Vineri, 2 septembrie

ora 17.00 NYKK Nyiregyhaza – „U“ Mobitelco BT


ora 19.00 CSM Oradea - Factum Sport Debrecen

 

Sâmbătă, 3 septembrie

ora 17.00 „U“ Mobitelco Cluj - Factum Sport Debrecen

ora 19.00 CSM Oradea - NYKK Nyiregyhaza

 

Duminică, 4 septembrie

ora 10.30 NYKK Nyiregyhaza - Factum Sport Debrecen

ora 12:30 CSM Oradea – „U“ Mobitelco Cluj

abonare newsletter