monitorulcj.ro Menu

Sport

Voleibalistele clujence primesc vizita rivalelor de la Dinamo

Echipa de volei feminin a Universității Cluj va disputa mâine, 13 noiembrie, etapa a IV-a din Divizia A1, intermediară, pe teren propriu, în compania echipei Dinamo București.

Meciul va avea loc în Sala Sporturilor „Horia Demian” de la ora 17:00, fiind arbitrat de Ionuț Buciu și Daniel Hadade, ambii din Zalău, iar observator este Dan Blaha.

Înaintea acestei etape, clujencele se află pe locul șase cu trei puncte, iar echipa dinamovistă pe locul opt cu zero puncte. Ambele echipe au pierdut în etapa precedentă, având jocuri în deplasare, Universitatea Cluj a pierdut cu Alba-Blaj, 0-3 (10-25, 24-26, 16-25), iar Dinamo cu Lugoj, 1-3 (19-25, 11-25, 25-17, 16-25).

Antrenmorul echipei clujene, Luminița Trombițaș, a declarat înaintea acestui meci că echipa se află în formă bună și că speră să facă un meci bun la fel ca cel precedent.
„La Blaj am avut o evoluție destul de bună, în special în setul doi. Fetele s-au luptat pentru fiecare minge, iar din păcate la 24-23 s-a încheiat setul. Sper să facem un joc frumos mâine. Fetele să se dăruiască la fel ca până acum. Suntem pe o pantă ascendentă ca formă. Am încredere deplină în fete, că se vor bate pentru fiecare minge ca să obținem victoria. Sperăm să avem și publicul de partea noastră, să ne susțină într-un număr cât mai mare”, a declarat Luminița Trombițaș.

Un bilet de intrare la meci poate fi achiziționat cu 10 lei, studenții și pensionarii beneficiază de 50% reducere, iar elevii intră gratuit pe baza carnetului de elev.

Clasament Divizia A1 feminin:
1. CSM Volei Alba-Blaj 6
2. CS Știința Bacău 6
3. CSM Târgoviște 4
4. UVT ACS Timișoara 3
5. CS Universitatea Cluj 3
6. CSM București 3
7. CSM Lugoj 2
8. CS Dinamo București 0
9. CSU Belor Galați 0