monitorulcj.ro Menu

Sport

Prima remiză pentru ”U” Cluj pe teren propriu. ”U” Cluj - Daco Getica 1-1

Echipa de fotbal Universitatea Cluj reușește doar un egal, pe teren propriu, cu formația Daco-Getica București, scor 1-1.

Ultimul meci al etapei a 10-a a Ligii a 2-a a însemnat derby-ul dintre echipa Universitatea Cluj și Daco-Getica, fosta prim-divizionară aşa cum se numeşte acum Juventus.

Cu un parcurs fără greşeală pe teren propriu în acest sezon şi cu minim două goluri marcate pe meci, Universitatea Cluj pornea ca marea favorită în partida disputată pe Cluj Arena.

Clujenii au început în forță partida de pe Cluj Arena, iar presiunea din start a dat roade. Prima ocazie a venit în minutul șapte, când Goga l-a deschis bine pe Ene, dar atacantul clujenilor a tras în portar. Haţiegan a reușit, în minutul 11, să deschidă scorul cu un şut la colțul lung, 1-0.

Portarul Universității Cluj, Dur-Bozoancă, a reușit să ofere gafa partidei și totodată să aducă egalitatea pe tabela de marcaj după ce, în minutul 18, a scăpat în poarta o centrare a lui Voicu.

După această fază partida s-a mai echilibrat, bucureștenii reușind să închidă bine apărarea și toate atacurile clujenilor. Portarul Universității a reușit să scoată cea mai importantă fază a reprizei secunde după ce, la un corner, Nica a reușit să lovească cu capul, mingea trecând pe lângă bară, iar scorul a rămas până la final 1-1.

La finalul acestei etape, Universitatea Cluj ajunge pe locul 8 cu 17 puncte, iar Daco-Getica pe locul 13 cu 11 puncte.

Următorul meci al clujenilor va avea loc miercuri, 10 octombrie, de la ora 16, împotriva formației Farului Constanța.

Echipele de start:
Universitatea Cluj: Dur-Bozoancă - Al. Coman (Takacs 80'), Abrudan, Andr. Cordoş, Taub - K. Twumasi, G. Florescu - Haţiegan, Goga (cpt.), Cr. Ene (D. Dumitrescu 46') - Gavra (M. Coman 73')
Rezerve neutilizate: Albuţ - Berci, Oct. Ursu, Gab. Giurgiu. Antrenor: Adrian Falub

Daco-Getica: Gavrilaş - Val. Dima, Motroc, Vl. Georgescu, Carabela (Petriş 52') - Raph. Stănescu, Cotigă (Acolatse 36'), Călinţaru, Bustea (Al. Iordănescu 83') - Eug. Nica. Ad. Voicu
Rezerve neutilizate: Botaş - M. Grigore, Mârza, D. Cârjan. Antrenor: Marius Baciu

Clasament Liga a 2-a:
1. Sportul Snagov 24
2. Academica Clinceni 21
3. FC Argeş Pitești 21
4. Chindia Târgoviște 20
5. Petrolul Ploiești 19
6. CS Mioveni 19
7. Pandurii Tg. Jiu 18
8. Universitatea Cluj 17
9. Energeticianul 16
10. UTA Arad 16
11. Politehnica Timișoara 14
12. Metaloglobus 14
13. Daco-Getica București 11
14. Farul Constanţa 9
15. Luceafărul Oradea 9
16. Ripensia Timișoara 8
17. CS Balotești 8
18. Aerostar Bacău 7
19. Poli Timișoara 5
20. Dacia Unirea Brăila 4