Sport

Turda părăsește Cupa EHF

Potaissa Turda a pierdut, scor 24-27, contra celor de la FC Porto, în manșa retur a primului tur din cadrul Cupei EHF.

Disputat după aproximativ trei luni de pauză, sâmbătă a sosit vremea primului meci oficial din acest sezon de pe teren propriu.
Portughezii s-au impus şi în manşa retur cu 27-24 (12-15), după ce au câştigat şi turul cu 41-21 (19-12).

Dornici să răzbune rezultatul din tur, Potaissa a început puternic partida și s-a distanțat la trei goluri după doar șapte minute (5-2). Fără Cristi Ghiță, Marius Szoke și Dragoș Iancu elevii lui Horațiu Gal au continuat să forțeze și au mărit constant diferența pe tabelă (13-7, min 23). Cu o linie de 9m impresionantă, atât ca viteză cât și ca forță, finalul de repriză a aparținut portughezilor, care au redus diferența la doar trei goluri (15-12).


Porto a continuat jocul bun și în partea a doua, reușind să treacă în avantaj pe tabelă (17-18, min 41). Turdenii au mai pierdut un om pe parcurs, Gică Cîntec ieșind accidentat. Potaissa a reușit să revină (21-21, min 51), însă finalul de meci a aparținut elevilor lui Magnus Andersson, care au reușit să se impună, scor 24-27.

FC Porto continuă în Cupa EHF, unde va da piept cu SKA Minsk, în timp ce Potaissa Turda se va concentra pe competițiile interne. Potaissa Turda va disputa prima etapă din campionatul intern în deplasare cu SCM Politehnica Timişoara miercuri, 12 septembrie..


Potaissa Turda - FC Porto 24-27 (15-12)
Potaissa Turda: Irimuș, Szopke – Rotaru (4 goluri), Pavel (4), Zacaciurin (4), Talas (3), Lazăr (3), Cîntec (2), Ignat (2), Thalmaier (1), Pințoiu (1).

FC Porto: Rodrigues (7 goluri), Gomes (7), Iturriza (2), Soares (2), Branquinho (2), Semedo (1), Mbengue (1), Sousa (1), Salina (1). Hernandes (1), Alves (1), Magalhaes (1).

Ultimele Stiri
abonare newsletter