Sport

Fotbal: ”U” Cluj, victorie pe Cluj Arena. ”Vrem să plecăm cât mai repede din Liga a III-a”

Echipa Universitatea Cluj s-a impus în partida cu Sănătatea Cluj, scor final 2-1.

Primul gol al Universității a fost marcat din penalty, de jucătorul Giurgiu. Șapte minute mai târziu, ”U” Cluj și-a mărit avantajul prin Hordouan. Startul reprizei secunde a fost extrem de echilibrat, golul Sănătății a ajuns în minutul 84 prin Șoimușan.

„Am bătut foarte clar, după o primă repriză foarte bună, cu multe ocazii de gol. Am dominat total, iar a doua repriză a fost mai echilibrată, dar până la urmă am câştigat foarte clar şi trebuie să-mi felicit jucătorii. Nu a fost neapărat o schimbare de atitudine după meciul cu CFR 2, acolo a fost greu să jucăm şi fără spectatori, a fost un accident, am venit după sărbătorile de Paşte şi nu am fost destul de conectaţi la acel meci. Avem opt puncte avans acum, dar nu neapărat suntem mai liniştiţi. Ne dorim să promovăm şi să plecăm cât mai repede din Liga a III-a, pentru că nu e chiar aşa plăcut să joci aici”, a spus antrenorul lui „U”.


Unul dintre tehnicienii Sănătăţii, Csaba Kis, a fost mulţumit de repriza secundă, parte a meciului de pe Cluj Arena care îi dă încredere pe viitor.

„Prima repriză a fost mai nereuşită pentru noi, nu am respectat sarcinile de joc, dar în a doua am schimbat sistemul şi s-a văzut. Am început foarte bine, am avut ocazii, ne-am dus peste ei, dar nu a fost să pice golul mai repede. Per total, sunt mulţumit de evoluţia din repriza secundă, chiar dacă şi ei au avut pe contraatac câteva şanse, era şi normal, dar Filip a făcut un meci bun. Atmosfera a fost frumoasă, îi felicit pe cei de la Universitatea pentru organizare, iar nouă ne dă încredere faptul că în repriza a doua am jucat de la egal la egal cu o echipă care are un buget cât toată Divizia C”, a declarat şi Csaba Kis.


Formația ”U” Cluj este pe primul loc în clasament, cu 50 de puncte. Următorul meci va fi împotriva echipei FC Avrig, pe data de 21 aprilie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter