Sport

Handbal: ”U” Cluj se pregătește de meciul cu CNE Sighișoara

Echipa de handbal masculin Universitatea Cluj o va întâlni pe CNE Sighișoara, miercuri, de la ora 13:00.

sursă foto: Ștefan Martinescu sursă foto: Ștefan Martinescu

Meciul din etapa a doua a returului Diviziei A, seria B se va disputa în Sala Sporturilor ”Horia Demian”.

„Primul meci pe teren propriu din 2018 e în compania echipei CNE Sighișoara, o echipă tânără de la care mă aștept să alerge foarte mult, dar eu cred că noi suntem pregătiți pe partea defensivă și sper să contracarăm viteza lor cu forța noastră din apărare. Acest meci nu cred ca va fi asa cum se asteaptă oamenii pentru că în tur am bătut la 17 goluri diferență. Nu cred că va fi la fel de ușor pentru că acum au un antrenor spaniol, care se ocupă de ei și toată lumea știe că școala spaniolă e altceva. Am încredere în băieți, sunt sănătoși și apți de joc. Am încredere că, așa cum au făcut de fiecare dată, vor face un meci foarte bun și o să ne adjudecăm cele trei puncte”, a declarat Ioan Ani-Senocico, antrenorul handbaliștilor universitari, pentru u-cluj.ro.


Universitatea Cluj este pe locul trei în clasament cu 21 de puncte, iar adversara de miercuri se află pe penultimul loc, cu 6 puncte.

abonare newsletter