Sport

INTERVIU. Dorința handbalistei Sonia Vasiliu: ”Să trăiesc atmosfera incendiară specifică clubului U”

Sonia Vasiliu are grijă ca poarta Universității să fie cât mai puțin accesibilă.

Una dintre cele mai talentate jucătoare a Universității a mărturisit că și-ar dori să cunoască atmosfera de la meciurile clubului clujean. 
Vasluianca Sonia (22 de ani) a venit la ”U” pe vremea când echipa era antrenată de Carmen Amariei, în 2015.

Mulțumită pe plan profesional de anul 2017?
Nu pot să zic că sunt chiar pe deplin mulțumită, se putea să fie și mai bine, dar acum sper ca 2018 sa îmi aducă acel plus.
 


Cu ce obiective în 2018?
Cu Universitatea Cluj, mi-aș dori un loc cât mai bun în clasament, iar din punct de vedere individual, aș vrea să am o evoluție cât mai bună și să îmi aduc aportul la echipă în toate meciurile ce le vom disputa.


Ați început să legați victorii, care este secretul revenirii?
Pasiunea. Pasiunea pentru handbal, cred ca asta ne leagă pe noi. Ne place ceea ce facem, chiar daca mai dăm de greu (înfrângerile), noi în continuare muncim și tragem la antrenament pentru a fi cât mai bune, de la o zi la alta.



Ce crezi că nu a mers în prima parte a campionatului?
Cred ca nu s-a realizat omogenizarea grupului. Din cauza aceasta am început mai greu.


Este al treilea an la ”U”, cum este să joci la o echipă cu asemenea tradiție?
Nu pot să spun că am trăit cu adevărat tot ce înseamnă familia “U”, pe viitor mi-aș dori acest lucru, sincer. Încă nu am simțit atmosfera incendiară care a fost înainte aici în sala de la Cluj.



Cum vezi adversara de duminică, CSM Roman?
Romanul este o echipa bună, cu jucătoare de valoare, dar ca moral, în momentul de față nu stau bine deloc. În schimb noi, venim după 2 victorii muncite, unde am prins încredere, iar atmosfera grupului este la superlativ.


Vă simțiți susținute sau crezi că suporteri s-au retras când au văzut rezultatele mai puțin bune de anul trecut?
Într-adevăr nu au mai venit la sala într-un număr mare cum a fost odată. Acum iar au început să se umple sala și ne bucura lucrul acesta, înseamnă ca le place ceea ce văd pe teren. Noi încercăm să facem jocuri cât mai bune pentru a nu i dezamăgi, chiar dacă mai greșim uneori, eu sper să ne susțină în număr cât mai mare în continuare. Nu știu dacă își dau seama, dar susținerea lor înseamnă foarte mult pentru noi. Ne ridică în momentele dificile, ajutându-ne să trecem peste acel impas. Mereu mi se face pielea de găină când îi aud. Avem nevoie de voi. Doar împre”U”na reușim!



Întrebată dacă se vede la echipa națională a României, Sonia a mărturisit că mai are de muncit, și că încă nu se simte pregătită. Universitatea Cluj se află pe locul 11 în clasament, cu 11 puncte.

Ultimele Stiri
abonare newsletter