Sport

Volei: ”U” Cluj are meci acasă. Dârnescu îi așteaptă pe clujenii în ”Horia Demian”

Echipa de volei feminin o va întâlni pe ACS Agroland Timișoara, sâmbătă, 4 noiembrie, de la ora 16:30.

”U” Cluj volei feminin ”U” Cluj volei feminin

Meciul care contează pentru etapa a IV-a a Diviziei A1 va avea loc în Sala Sporturilor ”Horia Demian”.

„Ne-am întâlnit cu voleibalistele de la Timișoara în amicale, dar niciun meci nu seamănă cu celălalt. Meciurile amicale sunt de pregătire, iar acesta e un meci în campionat. Noi sperăm să facem un meci bun. Ne-am pregătit intens în ultima perioadă ca să obținem rezultate bune. Avem nevoie de sprijinul suporterilor. Meciul este la o oră acceptabilă și ne dorim ca suporterii să vină să ne susțină pentru că ajutorul lor este al șaptelea jucător pentru noi.” a declarat Ciprian Dârnescu, antrenorul echipei clujene, pentru u-cluj.ro.


Întrebat despre lot, Dârnescu a mărturisit: ”Avem probleme mici de lot, dar vom trece peste aceste probleme și ne dorim să câștigăm. Avem o sportivă care are o problemă la umăr, iar o altă voleibalistă a răcit și din această cauză a lipsit de la antrenamente.”

Universitatea Cluj se află pe locul nouă în clasamentul din Divizia A1. Adversara de sâmbătă, ACS Agroland Timișoara este situață pe locul patru. Meciul va fi arbitrat de Paul Szabo-Alexi, din Oradea, și de Răzvan Lupuțan, din Baia Mare, iar observatorul din partea Federației Române de Volei este Vasile Dușa.


Clasament Divizia A1:

1.       Alba Blaj  9p


2.       Știința Bacău 9p

3.       Târgoviște  8p


4.       CSM București 7p

5.       ACS Agroland Timișoara 6p


6.       Penicilina Iași 3p

7.       Târgu Mureș 3p

8.       Dinamo București 0p

9.       ”U” Cluj 0p

10.   Lugoj 0p

 

abonare newsletter