Sport

„U” Cluj a început pregătirea pentru noul sezon

După o perioadă de vacanţă, Universitatea s-a reunit pentru a începe pregătirile pentru noul sezon din Liga a III-a.

La reunirea lotului au fost prezenţi şi noile achiziţi: Călin Albuţ, Mihai Onicaş, Octavian Ursu, Florin Cordoş, Răzvan Greu şi Adrian Micaş.

Prezent în Parcul Sportiv „Iuliu Haţieganu”, managerul sportiv al echipei „U” Cluj, Ioan Ovidiu Sabău a declarat: ”Urmează o perioadă de reacomodare cu efortul, în care vom analiza jucătorii noi. Ne-am gândit încă de anul trecut pe cine să transferăm în Liga a III-a, de cine avem nevoie pentru a ne întări la acest nivel. Au venit destul de mulţi jucători, unii dintre ei au mai fost la Universitatea, sunt fotbalişti legaţi sentimental de acest club. Avem o echipă foarte bună şi un public care ne va încuraja. Avem toate condiţiile pentru a ne comporta foarte bine şi a face spectacol la fiecare meci.”


Un alt jucător care ar putea să se alăture formaţiei, este Valentin Lemnaru. Acesta se află într-o perioadă de probă, iar Sabău a declarat: ”Lemnaru se va pregăti cu echipa pentru trei săptămâni. E un jucător care s-a comportat foarte bine la Universitatea, a înscris multe goluri şi suporterii îl apreciază. Acum rămâne de văzut la ce nivel este şi cum se comportă la antrenamente.”

Vali Lemnaru a declarat pentru site-ul clubului: ”Sunt bucuros să fiu din nou acasă. În următoarele trei săptămâni mă voi pregăti alături de băieţi, iar apoi staff-ul şi conducerea vor lua o decizie în ceea ce mă priveşte. E o diferenţă mare faţă de ceea ce am găsit ultima dată la club, deoarece atunci au existat multe probleme, însă acest proiect este unul serios şi tocmai din acest motiv îmi doresc să rămân aici. Sper să redevin fotbalistul Universităţii Cluj.”


La reunirea lotului au fost prezenţi 27 de jucători. De la antrenament au lipsit Gabriel Giurgiu, absent motivat şi Adrian Pintea.

Ultimele Stiri
abonare newsletter