Sport

CFR Cluj, victorie în amicalul cu NK Aluminij

CFR a reușit să o învingă pe formația slovenă NK Aluminij cu un scor de 1-0 (0-0), în cantonamentul din Slovenia.

Golul partidei a fost marcat în prima repriză de tânărul fotbalist Yasin Hamed.
”E greu să formăm o echipă peste noapte, dar ușor-ușor vom arăta ca o echipă. E nevoie de răbdare. Toată lumea vorbește de CFR că se va bate la titlu. Asta ne propunem și noi. E clar că s-au făcut transferuri bune, dar din punctul meu de vedere e nevoie de răbdare, pentru că nu sunt relații de joc. Avem jucători buni, dar, deocamdată, nu formăm o echipă. A fost timpul scurt, au venit mulți jucători pe ultima sută de metri și e normal să nu arătăm ca o echipă, dar cu puțină răbdare, cu suferință, pentru că în fotbal trebuie să suferim, eu cred că în campionat vom arăta destul de bine. Cât despre Dan Petrescu e un antrenor bun. Îmi place foarte mult să lucrez cu dânsul, vrea ca fiecare jucător să dea totul, e profesionist, iar mie îmi place să lucrez cu astfel de antrenori. Sincer, nu am stat să-i urmăresc reacțiile din timpul meciurilor, însă sunt sigur că ne va ajuta enorm. Eu am rămas la CFR Cluj deși au fost câteva oferte bune. Mi-am pus întrebarea dacă ar fi momentul să plec. E bine că am ales cu sufletul, am rămas pentru că proiectul CFR Cluj e unul frumos și eu cred că vom fi acolo unde am fost anii trecuți.” a declarat Ciprian Deac pentru Digisport.
CFR-ul s-a întărit și după sosirea lui Culio, însă tehnicianul Dan Petrescu a mărturisit: ”Culio a sosit, dar să vedem dacă poate juca. Nu cred că va fi pregătit pentru primele etape. E bine că a venit, e un jucător pe care mi l-am dorit. Vor fi jucători care vor pleca, dar cu siguranță vor fii alți care vor veni.”
Dan Nistor la CFR?
Petrescu nu a ezitat să își manifesteze interesul și pentru fotbalistul de la Dinamo, Dan Nistor. ”Un jucător de valoare cum e Dan Nistor m-ar interesa” a recunoscut antrenorul.
Nici bine nu a venit la cunoștință de acest interes, că managerul sportiv al echipei, Ionel Dănciulescu a declarat: ”Da, e mai greu, Dan e un jucător important pentru noi, mie personal îmi place foarte mult, nici nu trebuie să mai spun, sunt convins că va fi un jucător important pentru Dinamo în sezonul ce urmează. E complicat să ajungă Dan Nistor la CFR Cluj. Sigur, niciodată să nu spui niciodată. Am învățat-o eu pe propria piele, în cariera mea de jucător, dar e un pic mai complicat ca Dan să ajungă acolo.”
CFR are portar
După transferul eșuat a lui Silviu Lung Jr. de la Astra, CFR-iști s-au orientat în altă parte. Goalkeeper-ul Tomislav Duka a intrat în vizorul feroviarilor. Croatul, conform Digisport, se antrenează deja cu echipa clujeană iar în următoarele zile va semna contractul.
Ultima dată Duka a evoluat la formația RNK Split. De-a lungul carierei portarul a mai evoluat la echipe precum Kamen Ivanbegovina, Zagora Unesici și Imoțki. La CFR au rămas doar doi portari, Mihai Mincă în vârstă de 32 de ani și Cosmin Vâtcă, în vârstă de 35 de ani.
În ultimul meci amical cu NK Istra, CFR a reușit doar un egal, scor final 2-2, golurile partidei au fost marcate de Bokila (minutul 15), Omrani (minutul 25).
Următorul meci a feroviarilor va avea loc pe data de 4 iulie, împotriva formației FK Vozdovac.

Ultimele Stiri
abonare newsletter