Sport

Doliu în rugby-ul românesc. Viorel Morariu a încetat din viață

Viorel Morariu, fost jucător și fost președinte al Federației Române de Rugby, a încetat din viață la vârsta de 85 de ani.

Viorel Morariu Viorel Morariu

Fost căpitan al echipei naționale pentru care a evoluat 14 ani, ”Nea Vio”, cum era cunoscut, a devenit pe urmă antrenor al echipei României. Pe urmă apreciat pentru munca sa, i-au fost propuse diferite funcții în forurile internaționale.

În perioada 1950-1964, Morariu a strâns 37 de meciuri la echipa națională. În toată cariera sa, rugbystul a evoluat la o singură echipă, RC Locomotiva Grivița Roșie, cu care a reușit să își adjudece în palmares 10 Campionate Naționale și patru Cupe ale României. În 1964, Morariu împreună cu echipa sa, au învins-o pe formația franceză Stade Montois (10-0) și au câștigat Cupa Campionilor Europeni.


În 1977, Vlad Morariu a devenit managerul echipei naționale și a fost alături de România în primele sale turnee internaționale, în Anglia și Țările Galilor în 1978, Irlanda și Anglia 1980, Scoția 1981, Anglia 1984-1985 iar Noua Zeelandă în 1991.

În 1990, a fost ales vice-președinte FIRA-AER, timp de 14 ani a executat acest rol iar pe urmă a decis să își păstreze doar statutul onorific.


Primul antrenor a lui Morariu a fost Nicu Ionescu. Primul său meci a fost împotriva lui Dinamo, în 1950, pe stadionul Tineretului. Concomitent cu sportul, fostul căpitan al echipei naționale a absolvit Institutul de Căi Ferate – Construcții, și a devenit inginer.

”Este o pierdere uriașă pentru rugby, suntem profund îndurerați de vestea pe care am primit-o în această dimineață. Părintele spiritual al rugby-ului românesc, care a rămas implicat activ în creșterea și dezvoltare acestui fenomen atât pe terenul de joc, cât și în afara acestui, Viorel Morariu lasă un gol insurmontabil în sportul românesc și internațional. Suntem în doliu, este greu să găsim cuvintele care să definească tot ce a făcut pentru rugby, dedicația și pasiunea pe care le-a pus în fiecare discuție și sfat pe care ni le-a oferit, viața închinată acestui sport.” a declarat președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache.


”A fost o mare personalitate a rugby-ului nostru, care și-a pus amprenta pe o lungă perioadă de timp în acest sport. Pentru mine a fost perioada în care mi-am început cariera ca jucător și am continuat apoi ca antrenor. Sunt trist, că întreaga lume rugbystică din România și din lume, pentru că sunt foarte mulți care l-au cunoscut și apreciat.” a declarat Mircea Paraschiv, fostul internațional al României.

Viorel Morariu s-a retras din activitatea de jucător în anul 1964, la vârsta de 33 de ani. Fiul lui Viorel Morariu a prins din marea pasiunea a tatălui său, Octavian a devenit jucător internațional de linia a treia. În prezent, Octavian Morariu este președintele Rugby Europe.


Federația Română de Rugby a anunțat că în semn de recunoștință marelui Viorel Morariu, la meciurile care se vor disputa în week-end se va ține un moment de reculegere.

Etichete: deces rugby
Ultimele Stiri
abonare newsletter