Sport

Victorie in extremis pentru „studente”, cu Romanul

Echipa de handbal feminin de la Universitatea Cluj a triumfat pe teren propriu împotriva grupării CSM Roman, scor 26-25, în etapa a 22-a din Liga Naţională.

Florina Chintoan (în prim plan) a adus victoria clujencelor în ultima secundă din partidă. FOTO Arhivă / Silviu Cristea Florina Chintoan (în prim plan) a adus victoria clujencelor în ultima secundă din partidă. FOTO Arhivă / Silviu Cristea

Meciul a fost unul foarte echilibrat, 12-12 la pauză, iar Florina Chintoan a adus victoria formației universitare la ultima secundă de joc, după ce Diana Puiu egalase anterior, informează site-ul echipei clujene. Confruntarea din Sala Sporturilor „Horia Demian” a fost strânsă pe întreaga durată, fiind deschisă oricărui rezultat. Sportivele pregătite de Florentin Pera au reușit să întoarcă de la 24-25 în ultimul minut, obținând o victorie extrem de importantă. Diana Puiu a fost principala marcatoare a trupei clujene cu 9 reușite, fiind urmată de Florina Chintoan cu 6 goluri. Cristina Laslo a înscris 4 goluri, în timp ce Abigail Vălean, Alexandra Dindiligan și Andreea Tetean au avut câte 2 goluri. Sonia Seraficeanu și-a trecut și ea numele pe lista marcatoarelor, înscriind un gol.

„Felicit echipa pentru dăruirea și prestația din jocul cu Roman. Cred că în acest joc fetele au dat dovadă de o mobilizare exemplară, au crezut în șansa lor până în ultima secundă și mă bucur din suflet că nu au cedat nici un moment, ba mai mult s-au luptat pentru orice minge până la ultima picătură de energie, fapt ce a adus o victorie prețioasă împotriva unei echipe cu un buget de 3-4 ori mai mare decât al nostru și acest lucru nu poate decât să mă mulțumească și să mă bucure. Mulțumesc lui Dumnezeu că am reușit să mobilizez fetele și să le capacitez în a obține rezultate mult peste așteptări. Felicitări întregii echipe!”, a declarat Florentin Pera, antrenorul handbalistelor universitare, conform sursei citate.


Echipa din Cluj întâlneşte în următoarea etapă HC Brăila, în deplasare, duminică 2 aprilie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter