monitorulcj.ro Menu

Sport

CFR Cluj, obligată să câştige deseară în Gruia, cu ASA

Echipa de fotbal CFR Cluj este obligată să câştige meciul din această seară cu ASA Târgu-Mureş, din etapa a 24-a, antepenultima din sezonul regulat al Ligii 1 de fotbal.

FOTO ARHIVĂ

Jocul va începe la ora 20, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca. Formaţia CFR Cluj se află pe locul 5 în acest moment în Liga 1, în timp ce ASA Târgu-Mureş este ultima clasată.

Cu doar 3 etape înainte de sfârşitul sezonului regulat, echipa vişinie este obligată să învingă astăzi pentru a păstra şanse ridicate de a încheia pe loc de play-off. Pe clujeni îi aşteaptă două jocuri foarte dificile după acest meci, în deplasare cu CSMS Iaşi şi acasă în ultima etapă cu liderul campionatului, echipa Viitorul Constanţa.

„Vom avea un joc foarte greu cu Mureşul, chiar dacă unii se gândesc că va fi un meci uşor, însă nu va fi deloc aşa. (...) Suntem la mâna noastră şi dacă ne vom câştiga meciurile rămase, atunci sigur vom fi în play-off”, a declarat Vasile Miriuţă, citat de Cjsport.ro.

Feroviarii au 34 de puncte, cu doar 2 mai mult decât Dinamo Bucureşti – locul 6 şi campioana Astra Giurgiu – locul 7.

Lupta pentru ultimele două poziţii din cele 6 care duc în play-off, la finalul căruia vor fi decise campioana României şi participantele în cupele europene, se dă practic între cele 3 echipe amintite. Gaz Metan Mediaş, formaţia de pe locul 4, are 38 de puncte şi cu o victorie la FC Voluntari îşi securizează accederea în play-off.

Pe primele trei locuri sunt Viitorul Constanţa - 48 de puncte, Steaua Bucureşti – 42 şi CSU Craiova – 40.