Sport

CFR Cluj dă piept cu Iaşiul în optimile Cupei

CFR Cluj, deţinătoarea Cupei României la fotbal, va întâlni CSMS Iaşi în optimile ediţiei 2016-2017 a competiţiei, conform tragerii la sorţi desfăşurate vineri la Casa Fotbalului.

FOTO arhivă / Saul Pop FOTO arhivă / Saul Pop

Programul meciurilor din faza optimilor Cupei României la Fotbal a fost stabilit joi, prin tragerea la sorți, la Casa Fotbalului.  Jocurile se vor disputa în 13, 14, 15 decembrie după următorul program: Gaz Metan Mediaș — Dinamo, FC Voluntari — ASA Târgu Mureș, Luceafărul Oradea — Astra Giurgiu, CS Mioveni — Steaua București, Dacia Unirea Brăila — CSU Craiova, CS Afumați — ACS Poli Timișoara, Pandurii Tg Jiu — FC Viitorul şi CFR Cluj — CSM Poli Iași.

Jocurile din optimile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manșă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent, transmite Agerpres. În cazul în care jocurile din Cupa României urmează să fie televizate în direct și sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalație de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplinește condițiile regulamentare necesare disputării jocului și televizării.


În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri și, după caz, la executarea loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă, conform art.30.9 din ROAF. CFR Cluj este deţinătoarea trofeului, după ce a învins anul acesta în finală Dinamo Bucureşti, fiind a patra Cupă din istoria echipei clujene.

Ultimele Stiri
abonare newsletter