Sport

Efectul Xavier Pascual în handbalul masculin, după victoria de la Cluj: „Ne-a schimbat mentalitatea cu 360 de grade”

Tricolorii laudă aportul selecţionerului României, Xavier Pascual, după victoria cu semifinalista Jocurilor Olimpice, Polonia, de la Cluj, prefaţat de un alt rezultat pozitiv în Belarus.

Ionuţ Ramba a marcat 5 goluri cu Polonia la Cluj. FOTO Cristian Cosma / Facebook Federaţia Română de Handbal Ionuţ Ramba a marcat 5 goluri cu Polonia la Cluj. FOTO Cristian Cosma / Facebook Federaţia Română de Handbal

Ionuţ Ramba, jucător în Bundesliga la TBV Lemgo, a ţinut să evidenţieze aportul esenţial pe care l-a avut tehnicianul, antrenor al Barcelonei totodată, în rezultatele de senzaţie reuşite de România, în Belarus (26-23) şi cu Polonia, la Cluj, 28-23. Cele două jocuri au deschis campania de calificare la Euro 2018.

„Cel mai important este ceea ce s-a întâmplat în teren, ceea ce am arătat, suntem foarte fericiţi că îl avem pe acest om minunat lângă noi, care a făcut minuni într-o săptămână; dacă stăm bine să ne gândim, în ultimii zece ani au fost cele mai importante victorii la calificările pentru Europene. Jos pălăria, tot respectul, îi mulţumim foarte mult că a venit să ajute handbalul românesc să revină unde îi este locul şi cred că putem să revenim şi nu doar să facem o simplă prezenţă la Campionatele Europene, Mondiale sau Olimpiadă, ci să ne batem cu echipele tari cum am făcut asstăzi cu o echipă a Poloniei care campionat de campionat este în primele şase-patru echipe”, a declarat Ionuţ Ramba, la conferinţa de presă de după meci.


„Ne-a schimbat cu 360 de grade”

Laudele sportivului pentru tehnician au mers mai departe: „Cred că a făcut minuni să ne schimbe 36 grade totul în capul nostru, în primul rând mentalitatea. Asta ne lipsea nouă, să credem în noi şi am crezut nu 100 la sută, ci 200 la sută, nu doar în noi, ci în el cel mai mult, ne-am bazat pe încrederea lui, pe tactica lui, pe mentalitatea lui. Se vede rezultatul, ne-a ieşit foarte bine. Din toată inima îi mulţumesc dânsului şi celor care îl ajută, care au pregătit meciurile şi publicului cluean şi tuturor celor cae ne susţin şi au fost alături de noi”, a adăugat handbalistul, care a încheiat meciul cu 5 goluri.


Mentalitate învechită

Ramba a declarat că speră ca aportul lui Xavier Pascual în handbalul autohton să se resimtă şi la nivel de juniori şi tineret, astfel ca „să ne batem cu forţele lumii în următorii ani”. Întrebat despre faptul că mai multe dintre selecţionatele României din sporturile de echipă sunt pregătite de antrenori străini, handbalistul a afirmat: „Cum noi am fost foarte buni acum mulţi ani şi i-am învăţat pe alţii aşa trebuie să lăsăm capul jos acum şi să învăţăm de la aceşti străini care ne-au depăşit. Am vorbit cu dânsul zilele acestea şi mi-a spus că el a citit toate cărţile de handbal din România şi a învăţat acum 20 de ani şi acum cred că este rândul să învăţăm de la cei care au învăţat de la noi, s-au întors rolurile. Nu trebuie să ne fie ruşine de acest lucru”.

Echipierul lui TBV Lemgo este de părere că tehnicienii din ţară au rămas în urmă cu pregătirea, în special în ceea ce priveşte mentalitatea: „Eu cred că foarte mulţi şi mai ales cei de la juniori sunt cu mentalitatea de acum 30-40 de ani. Cred că toată lumea trebuie să înveţe din aceste două meciuri şi are de învăţat şi trebuie să aibă încredere în antrenorul nostru”, a declarat handbalistul Ionuţ Ramba.


„Rămânem cu picioarele pe pământ”

Selecţionerul Xavi Pascual s-a declarat mândru de munca depusă la naţionala tricoloră şi de ambele rezultate; antrenorul îndemnă la lucididitate: „Jocul de azi a coinfirmat ceea ce am spus în timpul săptămânii. Munca depusă de jucători poate să aducă astfel de rezultate. Cred că jucotirii merită acest lucru, sunt foarte mândru de cum am lucrat, de încrederea pe care mi-au acordat-o şi de ceea ce au reuşit să realizeze”, a declarat el. „Am câştigat două meciuri, avem patru puncte şi în mai vom avea din nou competiţii, dar vom reuşi să ne reunim în pauza competiţională şi să ne punem pe treabă. Vreu să se recunoască, Polonia este o echipă foarte bună, care a fost în semifinalele Olimpiadei de curând. Le mulţumesc public jucătorilor mei şi mă simt mândru să pot să lucrez cu ei. Nu ne-am calificat încă, avem patru puncte, picioarele pe pământ şi la muncă”.

Spaniolul a fost numit la cârma echipei naţionale de handbal masculin a României în iunie 2016, fiind în acelaşi timp antrenor al echipei FC Barcelona, cu care are în palmares titlul în Liga Campionilor, cea mai importantă competiţie europeană inter-cluburi.


Liderii grupei

România a acumulat 4 puncte în grupa de calificare al Campionatul European din Croaţia din 2018 şi conduce în clasament, urmată de Belarus şi Serbia cu câte 2 puncte, respectiv de Polonia, cu 0 puncte. Asta în contextul în care Belarus, care a pierdut cu România, a câştigat cu Serbia, formaţie care a învins Polonia. „Felicit echipa naţională a României, au meritat 100% victoria, au jucat mai bine astăzi. Sunt nefericit, a fost mai bine decât în meciul cu Serbia, cu care am pierdut acasă, dar trebuie să munci şi să luptăm în următoarele patru meciuri şi sper să ne descurcăm mai bine. Este o grupă cu 4 echipe dificile, oricine poate învinge împortiva oricui. Pentru mine cea mai importantă este naţionala noastră, azi a fost mai bine decât în meciul cu Serbia, dar este sport”, a declarat Talant Dujshebajev, antrenorul Poloniei, medaliată cu bronz la ultimul Campionat Mondial şi semifinalistă la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2018. Pentru tricolori următorul meci va fi pe 3 sau 4 mai, cu naţionala Serbiei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter