Sport

FOTO Spaniolul Xavi Pascual a „adoptat” tricolorul, la Cluj: „Nu trăim din trecut, trebuie să ştim unde suntem şi să muncim”

Selecţionerul naţionalei de handbal masculin a României, care are în palmares patru titluri mondiale, Xavi Pascual, crede că tricolorii trebuie să se raporteze în primul rând la momentul în care se află acum şi să muncească pentru a îmbunătăţi performanţele.

România întâlneşte duminică, de la ora 20, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, Polonia, într-un meci din preliminariile Campionatului European din 2018 din Croaţia. Tricolorii vin după o victorie în deplasare cu Belarus, formaţie pe care nu au mai învins-o în ultimii şase ani.

„Dacă după ce am învins Belarus credem că vom învinge în fiecare meci, ne înşelăm. Suntem conştienţi la ce nivel ne aflăm şi contra căror adversari jucăm. Ne aşteaptă un meci greu şi singurul lucru pe care îl pute promite este că vor da totul pe teren. Chiar dacă unii se gândessc că este un meci uşor, pentru noi nu există un meci uşor, trebuie să ajutăm echipa să rămână cu picioarele pe pămând, nu putem fi atât de oscilanţi încât înainte de meciul cu Belarus eram învinşi iar acum să zicem că vom câştiga campionatul european”, a declarat Xavi Pascual.


Întrebat cât de relevante mai sunt astăzi rezultatele extraordinare de acum câteva decenii obţinute de naţionala de handbal masculin, tenicianul, care pregăteşte echipa de handbal masculin a Barcelonei, „Pasqui”, cum este alintat, a răspuns că mai importană este munca din prezent: „Important este să ştim unde ne aflăm acum, unde vrem să ajungem şi să parcurgem drumul pe care îl avem de urmat. Această cale presupune multă muncă. Trebuie să fim mândri  de trecut, dar nu ajungem să fim doar să fim mândri şi să nu facem nimic; trebuie să facem un pas înainte, fără să ne fie frică. Este bine să te gândeşti la trecut, dar nu să trăieşti din el”, a conchis antrenorul.

„Ducem în spate un rucsac greu”

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a ţinut să completeze şi el răspunsul tehnicianului, menţionând că România duce în spate „un rucsac extrem de greu”, referindu-se la performanţele obţinute de handbalişti acum câteva decenii:


„Rucsacul ăsta care este în spate are şi lucruri nemapipomenit de bune. dragostea românilor pentru handbal, acolo s-a născut, fiindcă sunt oameni de o anumită vârstă care au trăit momentele alea, le-a intrat handbalul în sgânge şi şi-au crescut copiii cu dragoste de handbal. De acolo mesajul nostru, handbalul sport naţional, de acolo vine, de la oamenii ăia care au ieşit de şapte ori campioni mondiali (de patru ori la masculin şi de trei ori la feminin, n.red.) pentru România. Noi acum trebuie să fim suficient de înţelepţi să vedem clar unde suntem şi să reîncercăm să aungem acolo, să înccercăm şi să facem totul pentru asta”, a declarat Alexandru Dedu.

România a învins joi Belarus în deplasare cu 26-23, în Grupa a 2-a preliminară a Campionatului European din 2018.

abonare newsletter