Sport

CFR îşi pierde vedetele, Lopez a semnat cu Lens. Cine vine în loc

Cristian Lopez s-a transferat joi la echipa de liga a 2-a franceză Lens, fiind al patrulea jucător care părăseşte formaţia din Gruia în ultimele zile.

FOTO rcslens.fr FOTO rcslens.fr

Echipa franceză Lens a anunţat joi pe site-ul oficial transferul pe 2 ani, cu variantă de prelungire pe încă un an, a atacantului Cristian Lopez (27 de ani) de la echipa CFR Cluj. „E o oportunitate pentru mine să joc la Lens. Muncesc din greu la antrenamente pentru ca în meci echipa să câştige. Am avut un sezon bun în România, unde Am învăţat multe lucruri, într-un grup frumos. Lens are un public extraordinar, care vine în număr mare la stadion. Este bine să ai un pic de presiune când eşti jucător”, a declarat Lopez pentru site-ul formaţiei franceze. Atacantul a fost caracterizat de antrenorul său, A. Cassanova, ca având o bună contribuţie la jocul colectiv, fiind în acelaşi timp un bun finalizator.

Lopez este doar ultimul dintre fotbaliştii CFR-işti care s-au transferat recent la alte echipe. Startul a fost dat de Davide Petrucci, unul din cei mai buni oameni ai clujenilor în sezonul precedent, care a semnat cu Rizespor, din Turcia. Bruno Guima a fost cel de-al doilea care a părăsit corabia, anunţându-şi despărţirea de formaţia din Gruia pe Facebook. Antonio Jakolis s-a transferat la rândul lui la Steaua Bucureşti, iar acum a venit rândul lui Cristian Lopez să facă pasul spre altă formaţie, Lens.


Sosiri

Atacantul Billel Omrani, 23 de ani, fostă speranţă a lui Olympique Marseille, ar putea ajunge la CFR Cluj, pentru 3 ani, urmând să efectueze vizita medicală, potrivit site-ului footmercato.net  Între timp au fost confirmate transferurile lui Cosmin Sârbu - FC Baia Mare şi Alexandru Chiriţă, liber de contract, ultima dată jucător la Petrolul Ploieşti.

Ultimele Stiri
abonare newsletter