Sport

Handbalistele „U” Cluj au reușit un egal cât o victorie pe terenul echipei din Brașov, scor 31-31

Echipa de handbal feminin Universitatea Cluj a remizat, miercuri seara, în deplasare, cu formația ASC Brașov, scor 31-31 (17-14), în etapa a 15-a a Ligii Națională de handbal feminin.

După o înfrângere dezamăgitoare, pe teren propriu, cu echipa HCM Baia Mare, fetele antrenate de Carmen Amariei au mers la Brașov cu gândul la victorie. Prima repriză nu a fost a lor, scorul la pauză fiind în favoarea echipei gazde, 17-14.

Din fericire, după o primă parte în care jocul a mers cum a mers, echipa Clujului a învins exact așa cum a făcut-o și în tur, cu șuturi de afară și profitând de orice spațiu lăsat liber în apărare. În minutul 42, oaspetele au obținut pentru prima dată egalarea, însă Corona a reușit să se desprindă ușor, la două goluri distanță. Cu patru minute înainte de final, brașovencele s-au văzut din nou egalate, iar ultimele minute au fost un adevărat război al nervilor. Din fericire, Brașovul nu a mai reușit să înscrie în ultima fază a meciului și astfel cele două echipe și-au luat câte un punct, terminând la egalitate, scor 31-31.


Antrenoarea echipei clujene, Carmen Amariei a declarat că este mulțumită de rezultat și că această remiză dovedește că încep să funcționeze relațiile de joc ale echipei. „Brașovul este o echipă de top, iar faptul că am obținut acest egal pe terenul lor ne arată că ușor, ușor începem ne configurăm și noi ca echipă, că relațiile de joc încep să funcționeze tot mai bine, lucru care s-a văzut și azi, mai ales în repriza a doua când am găsit de fiecare dată soluții pe atac. Am jucat cu determinare, cu curaj, cu ambiție și am reușit să revenim de la un handicap de trei goluri și chiar să plecăm acasă cu un punct”, a declarat Carmen Amariei, potrivit monitorulexpres.ro.

Cea mai bună marcatoarea a Universității, Cristina Laslo, a afirmat că acest rezultat dovedește că clujencele se pot bate de la egal la egal cu echipe de top din România. „Nu vreau să par răutăcioasă, însă Corona a avut noroc astăzi că a ieșit de pe teren cu un punct. Noi ne-am dorit enorm victoria și chiar dacă nu am reușit-o, acest rezultat la Brașov ne confimă faptul că deja ne putem bate de la egal la egal cu echipele de top, așa cum s-a întîmplat și în meciul cu Baia Mare”, a afirmat Laslo, potrivit aceleași surse.


La întoarcere acasă, echipa condusă de Carmen Amariei, antrenoarea principală a „U” Cluj, și Luminița Huțupan, antrenoarea cu portarii, s-au filmat în autocar cântând imnul Universității Cluj, „Slavă ție, studenție!”

În alt meci, HCM Râmnicu Vâlcea a întrecut-o pe HCM Roman cu 24-23 (13-9), în Sala Traian.


Clasamentul Ligii Naționale de Handbal Feminin:
1. CSM București 42 puncte
2. HCM Baia Mare 39 p.
3. HC Dunărea Brăila 27 p.
4. ASC Brașov 26 p.
5. HCM Roman 26 p.
6. CSM Ploiești 23 p.
7. SCM Craiova 23 p.
8. HCM Rm. Vâlcea 21 p.
9. HC Zalău 20 p.
10. CSM Unirea Slobozia 16 p.
11. Universitatea Cluj 13 p.
12. CS Măgura Cisnădie 10 p.
13. HC Alba Sebeș 4 p.
14. CS Rapid București 3 p.

Ultimele Stiri
abonare newsletter