Sport

Naționala de baschet feminin a României a câștigat în Israel după un meci extrem de tensionat

Reprezentativa feminină a României a reușit să se impună, miercuri seara, la Tel Aviv, în fața selecționatei similare a Israel, cu scorul de 78-77 (20-21, 14-21, 18-14, 26-21), la capătul unui meci în care tricolorele au revenit spectaculos în partea a doua a jocului.

Foto: Dan Porcuțan Foto: Dan Porcuțan

România obține astfel a doua victorie din Grupa H a preliminariilor EuroBasket Women 2017 și încheie admirabil prima parte a campaniei de calificare, cu procentaj maxim după două etape.
 
Cu un moral foarte bun după succesul obținut în runda inaugurală împotriva Bosniei & Herțegovina, tricolorele pregătite de Miroslav Popov au plecat spre Tel Aviv cu gândul la victorie, așa cum o declara public chiar căpitanul naționalei noastre, Gabriela Mărginean, la puțin timp după încheierea partidei de la Cluj-Napoca. De partea cealaltă, gazdele vizau să-și spele păcatele în fața propriilor fani după eșecul usturător de la Ankara și să rămână, astfel, în cursa calificării, un eventual nou eșec diminuându-le serios speranțele de a ajunge la turneul final din 2017.

De altfel, intențiile celor doua naționale au fost evidente încă de la primele faze ale jocului, atunci când, în pofida unui echilibru fragil de pe teren, combatantele se studiau reciproc și își vânau greșelile în încercarea de a-și face cât mai repede adversarul KO.


Baschetbalistele din Israel au preluat inițiativa după câteva atacuri de tatonare reciprocă, dar Părău, Pop, Mărginean, Irimia, Stoiedin și Pașcalău s-au opus din răsputeri și s-au menținut în joc, astfel că finalul primului sfert indica scorul de 21-20. Următoarele zece minute au fost asemănătoare în mare parte, cu Israel forțând desprinderea în repetate rânduri și cu România încercând să rămână în joc, și numai plusul de pragmatism ofensiv al trio-ului Clark - Doron - Levitsky a făcut ca la pauză scorul să arate 42-34 în favoarea gazdelor.

La reluare, cu o defensivă mult mai mobilă și mai exactă, dar și cu Mărginean și Pop în formă deosebită, România începe să recupereze pas cu pas și face ca scorul să devină 56-52 la începutul ultimului sfert.


Mai erau zece minute de joc și totul părea posibil. Primele două acțiuni ne-au dat și mai mult „aripi”, reușitele de la mare distanță ale celor două sportive ce evoluează în prima ligă spaniolă, Pop și Mărginean, aducând România pentru prima oară în avantaj, 56-58, și forțându-l pe antrenorul gazdelor să ceară timp de odihnă. Miza extrem de importantă a partidei își pune amprenta pe mai multe faze, cele două combatante se succed la conducere pe parcursul întregul sfert patru, mărind tensiunea atât în tribune, și mai ales pe băncile tehnice.

Cu doua minute înainte de final, Zairy aruncă sala în aer cu o reușită de la distanță și readuce Israel în avantaj, 73-71, Clark nu ratează de la libere și mărește avansul la patru puncte, însă pivotul Flori Pașcalău ia o poziție dincolo de semicerc și scutură plasa în minutul 39, reducând handicapul la 75-74. Aceeași Clark pătrunde și schimbă scorul la 77-74, Părău ripostează foarte repede și reaprinde speranțele în tabăra noastră când mai erau 36 de secunde de joc, 77-76.


După un timp de odihnă, atacul gazdelor nu găsește ținta iar Părău pleacă în viteză și este faultată. Tot ea înscrie ambele libere și face ca tabela să arate 77-78, iar antrenorul Adan Inbar cere un ultim timp de odihna, în încercarea de a avea ultimul cuvânt și de a adjudeca victoria. Doron nu găsește culoarul spre cos iar Levitsky aruncă în disperare și mingea poposește în brațele căpitanului Mărginean exact pe fluierul final al arbitrilor.

Tabela de marcaj rămâne totuși marcată 78-77 în favoarea României, după un meci în care naționala noastră s-a autodepășit mai ales după revenirea de la vestiare și a reușit să obțină al doilea succes din Grupa H, cumulând astfel punctaj maxim în clasament.


Următoarele meciuri, împotriva Turciei și Bosniei & Herțegovina, vor avea loc în luna februarie 2016, în vreme ce ultimele dispute împotriva Israel și Turciei sunt programate pentru noiembrie 2016.

Israel - România 77-78 (21-20, 21-14, 14-18, 21-26)
Pentru România au marcat: Pop (19 p, 5x3, 8 rec, 2 pase, 1 int), Mărginean (17 p, 1x3, 6 rec, 3 pase, 4 int), Pașcalău (14 p, 1x3, 6 rec, 1 int), Părău (12 p, 3 rec, 7 pase, 1 int), Irimia (11 p, 1x3, 4 rec, 1 pasa), Stoedin (5 p, 7 rec, 2 int, 1 cap). Au mai evoluat Ursu, Sipoș, Crăciun, Stoenescu (2 pase, 1 int), Ferariu.


De la gazde s-au remarcat Clark (27 p, 10 rec, 3 pase, 4 int), Doron (19 p, 1x3, 6 rec, 6 pase, 1 int, 1 cap) și Levitsky (16 p, 7 rec, 2 pase, 1 int, 2 cap).

Clasamentul Grupei H:
1. Turcia - 4 puncte (2 jocuri, 2 victorii)
2. România - 4 puncte (2 jocuri, 2 victorii)
3. Israel - 2 puncte (2 jocuri, 2 înfrângeri)
4. Bosnia & Herțegovina - 2 puncte (2 jocuri, 2 înfrângeri)

abonare newsletter