Sport

Remiză albă pentru „U” Cluj în ultimul meci pe teren propriu

Aproximativ 500 de suporteri au îndurat un frig pătrunzător pe Cluj Arena la ultimul meci pe teren propriu a Universității Cluj din acest an.

Fără Calcan și Ursu în teren, dar cu Kovacs la mijlocul terenului, Universitatea Cluj a obținut doar o remiză albă cu Unirea Târlungeni, scor 0-0, într-o partidă care a contat pentru etapa a XVI-a a Ligii a 2-a seria vest.

Începutul partidei a fost destul de echilibrat pentru cele două echipe, Universitatea Cluj pornind mai greu în ultima partida de pe teren propriu din acest an.


În minutul 11, Forika a primit cartonaș galben, după un fault făcut la unul dintre jucătorii echipei gazde. Jucătorul Universității Cluj, Răzvan Greu a avut prima ocazie la poarta adversă după un corner executat în minutul 21, dar mingea a trecut pe lângă poartă. În minutul 24, Cîndrea a avut prima ocazie clară de a înscrie, însă jucătorul echipei clujene a șutat deasupra porții. În minutul 31 Crișan a încercat să înscrie de la 5 m dar a șutat direct în brațele portarului de la Unirea Târlungeni, Muțiu. Cordoș a văzut cartonașul galben în minutul 34 iar jucătorul echipei oaspete, Vasiloi, a primit și el galben, în minutul 35, după un fault.

În minutul 37, jucătorul echipei Universitatea Cluj, Răzvan Greu, și-a încercat norocul, însă mingea a fost scoasă de Forika.


În repriza secundă, în minutul 46, Butean a încercat să înscrie, însă șutul său slab a ajuns direct în brațele portarului Muțiu. Cocină are aceași tentativă de înscrie pentru „U” Cluj, dar mingea este prinsă de portarul echipei Tărlungene. În minutul 47, Petrean șutează de la aproximativ doi m dar Niczuly apără posibilul gol.

În minutul 52, Minciună, de la Unirea Târlungeni, centrează dar mingea lovită cu capul de Forika lovește în bară. Prima schimbare în echipa lui Mihai Teja vine în minutul 58 atunci când Dulca intră în locul lui Schieb.
Greu vede primul cartonaș galben pentru faultul la Popescu în minutul 62.
În minutul 70 antrenorul Marin Sorin face și el prima schimbare în echipa Unirii Tărlungeni, Petrician este schimbat de Podesnîi. Tot în minutul 70, Kovacs șutează de la aproximativ 40 de metri direct în brațele portarului Muțiu. În minutul 73, Janos intră pe teren în locul lui Cîndrea. Covaci centrează din nou în minutul 75, dar Cocină se află în off-side.


Popescu țintește spre poartă de la 40 de m în minutul 76 dar nu înscrie. În minutul 86, Popescu și Ianoș încep o cursă spre poartă dar Greu ratează șansa de a da gol. În minutul 88 Minciuna îl faultează pe Cordoș și primește cartonaș galben. Tot cartonaș galben primește și Bucur pentru tragerea de timp.

În prelungirile reprizei secunde, Greu vede al doilea cartonaș galben și este eliminat de pe teren după un fault în careu pe care arbitrul Sergiu Popa îl acordă Unirii Tărlungeni.


Antrenorul echipei Universitatea Cluj, Mihai Teja, s-a declarat mulțumit de prestația jucătorilor clujeni dar a comentat dur în privința arbitrajului. „Nu știu dacă era nedrept dacă dădeam două goluri și le scotea arbitrul. N-am putut să dăm goluri, din păcate, când întâlnești o echipă care se apară 90 de minute. Suntem un pic precipitați pe faza de atac. Nu am ce să le reproșez băieților, au dat dovadă de dăruire, voință, au încercat să dea și goluri. Asta e! Nu știu la penalty, băieții au spus că a fost clar, nici nu se pune în discuție. Daca Târlungeni a reușit să aibă un arbitraj la U Cluj în deplasare extraordinar, extraordinar, asta e viața. Nu vreau să comentez foarte mult arbitrajul dar e frustrant, sunt niște copii, e munca lor, ce interes să ai să nu dai, de ce să iei, de ce să nu dai sau ce interes am să țin cu Târlungeniul. Obiectivul Universității Cluj este să dea ce are mai bun pe teren, la fiecare meci pe teren, să crească jucători, să-i crească într-un spirit adevărat cu o mentalitate bună și să încerce să câștige fiecare meci. Daca odată pierzi, odată faci egal... Asta e viața”, a declarat Mihai Teja.
Sâmbătă, 28 noiembrie, ora 15:00, „U” Cluj se va deplasa la Mediaș pentru a întâlni formația Gaz Metan, în penultima partidă din 2015.

Echipele de start:
„U” Cluj: Niczuly – Butean, Crișan, Cordoș, Hîmpea – Cîndea (J. Norbert, ’73), Boboc, Greu, Kovacs – Schieb (Dulca, ’59), Cocină (C. Popescu, ’82). Antrenor: Mihai Teja


Unirea Târlungeni: Mutiu – Vlășceanu, Forika, Bucur, M. Popescu – Marin, Monea (Podlesnîi, ’90), Minciună, Vasiloi – Petrean (Păduraru, ’70), Petra. Antrenor: Daniel Bonă

Arbitru principal: Sergiu Popa (Alba)
Asistenți: Peter Joszef (Sfântu Gheorghe), Antal Damian (Bacău)
Arbitru rezervă: Mihai Domșa (Alba)
Observatori: Zoltan Szekely (Baia Mare), Constantin Pintilie (Vâlcea)

Cartonașe galbene: Cocină (16), Greu (36) // Forika (17), Vlăsceanu (35), Marin (59), Vasiloiu (62), Mutiu (68), Minciună (89), Bucur (90)

 

Articol scris de Maria Hristina Agut, studentă în anul I la FSPAC

Ultimele Stiri
abonare newsletter