Sport

Clujenii de la CS Universitatea au pierdut ambele meciuri de volei

Echipa de volei masculin din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Cluj a pierdut, cu scorul de 3:0, meciul jucat pe terenul celor de la SCMU Craiova, în etapa a V-a a Diviziei A1.

Primul set a fost unul destul de echilibrat, în care gazdele s-au impus cu 25:21. În următoarele două seturi, însă, balanța a fost înclinată drastic de olteni, scorul fiind 25:8 și 25:12.
„Am început foarte bine meciul, chiar am condus în primul set la 18, însă din păcate ne-am stins pe parcurs. Atitudinea băieților a fost una foarte greșită. Nu se poate să renunți așa ușor la luptă. Când am fost conduși, în loc să ne luptăm să revenim în joc și să câștigăm, noi ne-am gândit cum să ieșim mai repede de pe teren. Sper să nu mai avem această atitudine în viitor. Trebuie să luptăm pentru fiecare punct”, a declarat managerul Bogdan Ungureanu.

Pentru băieții pregătiți de Dragan Svetozarevic urmează duelul cu CS Știința Explorări Baia Mare. Confruntarea dintre cele două echipe va avea loc miercuri, 25 noiembrie, de la ora 17:00, în Sala Sporturilor „Horia Demian”.


Din păcate nici echipa feminină de volei nu a reușit să obțină punct sau puncte în aceasta rundă. Fetele lui Dănuț Ciontoș au fost învinse, scor 1:3 (pe seturi: 13:25, 26:24, 12:25 și 13:25), de CSM Târgvoștie. În urma acestei înfrângeri, clujencele rămân pe locul 11, cu un total de 3 puncte.

Etichete: Universitatea volei
Ultimele Stiri
abonare newsletter