Sport

„U” Cluj a marcat a patra victorie consecutivă și se pregătește pentru o nouă victorie cu Târgoviște

Universitatea Cluj a câștigat meciul în fața formației FC Bihorul Oradea, scor 2-0 (1-0), după un meci în care „studenții” au avut numeroase ratări la poarta apărată de David Kiraly.

Elevii antrenați de Mihai Teja au bifat a patra victorie consecutivă și rămân neînvinși de cinci meciuri, ajungând la 16 puncte în clasament.

Bihorenii au început în forță partida de pe Cluj Arena, având două oportunități importante de a deschide scorul, Șulea a șutat în portarul Niczuly (5), iar Trabalka a reluat din cădere peste poartă (11). La prima intervenție în careul oaspeților, Universitatea a reușit să deschidă scorul. Daniel Cocină a fost faultat în careu, „centralul” a acordat lovitură de pedeapsă, iar Răzvan Greu a înscris de la punctul cu var (14). După acest gol oaspeții nu au reușit să amenințe poarta lui Niczuly.


În repriza secundă, Daniel Cocină a fost cel care de mai multe ori și-a încercat norocul la poarta bihorenilor dar de fiecare dată mingea a ajuns pe lângă poartă.

Oaspeții au beneficiat de un penalty în minutul 58 al partidei, după un fault în careu asupra lui Cristian Andor, în aceeași zonă ca și la primul penalty pentru Universitate Cluj, dar Raul Ember a ratat egalarea trimițând mingea pe lângă poarta apărată de Niczuly.


În minutul 69 elevii lui Mihai Teja au ratat o nouă ocazie importantă de a înscrie golul doi, Răzvan Greu a scăpat din marcaj și l-a servit în fața porții pe Cocină, dar portarul oaspeților, Kiraly, a reținut din fața atacantului clujean.

În minutele de prelungire, Universitatea Cluj a înscris al doilea gol prin noul intrat pe teren, Norbert Janos, după ce Schieb a scăpat singur cu portarul, acesta pasându-i colegului său, cel care a adus scorul la 2-0.


Mihai Teja, antrenorul echipei Universitatea Cluj, a declarat că această victorie este și datorită celorlalți antrenori de înaintea lui (Marius Popescu, fostul antrenor al echipei clujene), și că în acest moment linia defensivă funcționează foarte bine. „E munca băieţilor, ei sunt pionii principali. E munca celorlalţi care au fost înaintea mea. Eu cred că şi astăzi, atât cât pot, vor să demonstreze, vor mai mult de la ei. Poate nu sunt cele mai reuşite jocuri, dar importante sunt punctele. Mi-aş dori enorm pentru ei să putem să pătrundem în play-off şi o să fie posibil dacă o ţin tot aşa. E important că nu am primit gol. Au înţeles să se apere foarte bine, linia defensivă joacă bine. Am fost inspirat că l-am introdus pe Norbert în teren, a dat gol, s-a bătut pentru minge, a recuperat”, a declarat Mihai Teja.

Tehnicianul echipei clujene spune că își dorește să lege această victorie cu încă una acasă, sâmbătă, cu echipa din Târgoviște, dar recunoaște că principal obiectiv este determinarea jucătorilor pe teren. „Primul obiectiv pentru mine, înainte de victorii şi cele trei puncte, e ca echipa să intre determinată în teren şi să dea ce are mai bun. Nu trebuie să aştepte toată lumea play-off-ul. Ne gândim la victorie şi cu Chindia Târgovişte, am înţeles că e o echipă puternică, are un joc bun”, a afirmat Teja, la finalul meciului cu FC Bihor.


Universitatea Cluj a obținut cea de-a patra victorie consecutivă în acest sezon, urcând pe locul 8 în clasament, cu 16 puncte.

În etapa viitoare, Universitatea Cluj va întâlni, tot pe teren propriu, formația Chindia Târgoviște, sâmbătă, 14 noiembrie, ora 11:00, în prima partidă a returului de campionat. Meciul tur jucat în fața echipei din Chindia a fost câștigat de Universitatea Cluj cu scorul de 1-0.


Echipele de start:
Universitatea Cluj: Niczuly (cpt.) - Hîmpea, Crișan, Cordoș, Butean - C. Popescu (Keresztes, 62'), C. Tarcea, O. Ursu, Cîndea - Cocină (Schieb, 80'), R. Greu (Janos, 83'). Antrenor: Mihai Teja

FC Bihor: Kiraly - Remeș, Mintaș, Chira, Arsene (Pantea, 86') - Magda, Ember, Coroian, Șulea - Andor (cpt.) (Negrea, 73'), Trabalka (Sereș, 50'). Antrenor: Nicolae Mănăilă

Cartonașe galbene: Ursu (55) / Coroian (’10), Chira (38), Andor (’72)

Rezultatele etapei a 13-a a Ligii a 2-a, Seria Vest:
Şoimii Pâncota - FC Braşov 3-0
CSM Râmnicu Vâlcea - FCM Baia Mare 1-2
Olimpia Satu Mare - FC Caransebeş 1-0
CS Mioveni - Metalul Reşiţa 4-0
Universitatea Cluj - FC Bihor Oradea 2-0
Unirea Tărlungeni - UTA Bătrâna Doamnă Arad 2-2
Gaz Metan Mediaş - Chindia Târgovişte 2-1

abonare newsletter