monitorulcj.ro Menu

Sport

FR de Karate WKC demarează la Cluj proiectul „Like 4 Karate WKC”

Federația Română de Karate WKC va lansa în data de 3 octombrie, la nivel național, în 14 orașe, proiectul „Like 4 Karate WKC”, în cadrul programului „Pierre de Coubertin”.

Proiectul propune o selecție a copiilor cu vârste cuprinde între 7 și 12 ani ce doresc să facă sport, mișcare, în opoziție cu sedentarismul din fața calculatoarelor.

Cele 14 centre de selecționare a copiilor sunt București, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Constanța, Satu Mare, Târgoviște, Botoșani, Petroșani, Arad, Târgu Mureș, Mediaș, Deva și Slobozia.

„Se dorește ca acest program să aducă în sălile de sport un număr cât mai mare de copii, oferindu-le o alternativă sănătoasă la sedentarismul și dependența tot mai mare față de calculatoare și tablete. Pentru a avea siguranța unei generații sănătoase din punct de vedere fizic și psihic trebuie să depunem eforturi să ne educăm copiii să practice un sport, să reinventăm roata dacă se poate, să le oferim bucuria mișcării în aer liber, socializarea în grupuri omogene, să le oferim o altă abordare a petreceri timpului liber”, a declarat Dorel Suciu, Secretar General FR Karate WKC.

În cadrul acestui proiect, în fiecare centru de selecție desemnat de FRK WKC va fi selecționat un număr de copii, iar aceștia vor participa la o tabără de instruire în perioada 4-8 noiembrie, la Poiana Brașov, unde vor fi pregătiți și supravegheați de șapte antrenori și instructori specializați ai FRK WKC, precizează comunicatul. La finalul taberei, copiii vor susține un concurs unde cei mai buni vor fi premiați.