Sport

„Studenții” clujeni au pierdut și al cincilea meci consecutiv cu 0-1 în fața echipei Șoimii Pâncota

Universitatea Cluj a pierdut, duminică, pe teren propriu, confruntarea cu Șoimii Pâncota, scor 0-1 (0-0), și a ajuns la a patra înfrângere în campionat, toate cu același scor, 0-1.

Lăudaţi de toată lumea după meciul cu Steaua din Cupă, puştanii Universităţii Cluj s-au trezit la viaţă din visul frumos, în care s-au complăcut aproape o săptămână.

În fața a peste 1.200 de spectatori, studenții de la Universitatea Cluj au marcat cea de a patra înfrângere consecutivă în campionatul Ligii a 2-a, și a cincea dacă este să adăugăm înfrângerea din Cupa României de joi, toate partidele pierdute fiind încheiate cu același scor de 0-1.


În prima parte a partidei „șoimii” au arătat că sunt mai „prieteni” cu realitatea ligii secunde decât puştii scoşi la maturizare forţată de „U” Cluj. Fostul mijlocaş de la FC Botoşani, Cristian Danci, a avut primul şut pe poarta lui Niczuly (5), pentru ca apoi acelaşi goalkeeper să-i ia faţa lui Oprea, plecat furibund spre poartă (11). Clujenii n-au mai repetat prestaţia din jocul de joi, dar au dominat finalul de repriză. Schieb, atacantul crescut în Germania, a tras peste poartă din 15 metri (36), iar şutul lui Greu a fost respins de „tăticul” Irimia (42).

O gafă în defensiva Universității a adus și primul gol. Fundașul Radu Crișan a deviat nefericit mingea, cu capul, spre propriul portar, iar George Pirtea a profitat de greșeală, a recuperat și a înscris golul de 1-0 (62). Arbitrul a validat golul, în ciuda protestelor venite de pe banca gazdelor la hențul evident comis în momentul preluării balonului de către Pirtea. Clujenii au încercat în zadar să smulgă un punct însă nu au reușit să își creeze situații clare de a marca în partea a doua.


Antrenorul Universității Cluj, Marius Popescu, s-a arătat deloc mulțumit de prestația jucătorilor săi dar și de modul în care au evoluat echipa oaspete. „E frustrant de-a dreptul să pierzi patru meciuri la rând cu 1-0. Plătim tribut tinereții și lipsei de experiență. Părerea mea e că scorul e inechitabil și nedrept în același timp. Am luat gol dintr-o greșeală personală, e un jucător de 18 ani, sper să învețe ceva. A fost henț clar la golul lor, dar nu vreau să mai zic nimic pentru că deranjez. Șoimii au tras de timp foarte mult și cred că 20 de minute e joc mort. Nu știu dacă timpul efectiv de joc a depășit 40 de minute din 90. Mă interesa foarte mult să câștig cu orice preț, cu un joc slab sau norocos, dar din păcate nu mai joc eu și tot la ceea ce m-am așteptat din partea Pâncotei s-a adeverit, tranziție prin fundașii centrali - minge lungă și cam atât”, a declarat antrenorul Universității Cluj, Marius Popescu.

În ceea ce privește revenirea lui Vlad Morar la „U” Cluj, Popescu este sceptic dar arfirmă că orice jucător cu experiență adus la echipă este un câștig. „Știu că Vlad Morar are ceva litigiu cu echipa din Israel, iar ca să poată fi legitimat este nevoie de cartea verde temporară și sper să vrea și el să vină înapoi. Nu am vorbit de o săptămână cu el. Trebuie să găsim jucători cu experiență liber de contract din perioada de transferuri și vrea să vină și ei, pentru că orice jucător cu experiență e un câștig pentru noi” a ami spus antrenorul Universității Cluj.


Antrenorul echipei oaspete, Ionuț Popa, a lăudat jucătorii de la Universitatea Cluj afirmând că „dacă joacă în aceeași componență tot turul, eu zic că în retur arată altfel”. „E o victorie importantă pentru că Clujul rămâne o legendă a fotbalului, are o istorie bogată în fotbalul românesc. Una peste alta aș vrea să avem un asemenea arbitraj peste tot, și acasă și în deplasare. U Cluj e o echipă care dacă joacă în aceeași componență tot turul, eu zic că în retur arată altfel. Clujul trebuie să aibă grijă de astfel de jucători pentru că e foarte greu acum să aduci jucători de afară”, a declarat Ionuț Popa, antrenorul formației Șoimii Pâncota.

În ceea ce privește scandalul din ultimele zile în care protagoniști sunt câțiva antrenori din Liga 1, Ionuț Popa a criticat modul în care unele echipe aleg să-și selecteze antrenorul precizând că un antrenor fără licență este un căruțaș. „Domnule, nu poți să fii antrenor fără licență, așa fără ești căruțaș! Dacă nu ești licențiat, ce cauți tu ca antrenor, oriunde ai fi? UEFA nu îi dă voie lui ăsta care o antrenează acum pe Steaua, Federația nu-i dă voie să se ridice de pe bancă, celălalt n-are voie să-i dea indicații, Steaua nu are rezultate, retrage-te, bă, băiatule. De-aia nici nu avem fotbal, sunt mulți și prin Divizia A și în B. Fotbalul nostru este slab, este atât de slab încât numărul spectatorilor prezenți la un joc spune adevărul”, spus Ionuț Popa.


Universitatea ocupă locul 12 în Liga a 2-a, Seria Vest, cu 3 puncte după 5 meciuri, singura victorie fiind obținută în prima etapă, la Târgoviște (0-1), iar etapa viitoare vor juca în deplare, la CS Mioveni, sâmbătă, 3 octombrie, ora 11:00.

Echipele de start:
Universitatea Cluj: Niczuly - Dulap, R. Crişan, Cordoş, Hâmpea, Cîndea, L. Kovacs (cpt.) (Boboc, ’32), Calcan, P. Popescu (Cocină, ’66), Schieb, Greu (Butean, ’78)
Rezerve: Vaida - A. Mutu, Tarcea, Boboc, Butean, Cocină, C. Popescu
Antrenor: Marius Popescu


Şoimii Pâncota: Cr. Irimia, D. Dan, Dubeştean, Pascariu, Siminic, A. Pavel, Issa (cpt.), Cr. Danci, Fl. Oprea, Pirtea, A. Mihai
Rezerve: Sălăjan - S. Traore, Doda, Farcaş, Fl. Cuedan, Fuchs, Leucuţa
Antrenor: Ionuţ Popa

Arbitru: Cristian Codrea; Asistenţi: Cristian Nicolae Lucaci şi Radu Despa (toţi din Baia Mare).

Ultimele Stiri
abonare newsletter