Sport

Simona Halep, la revenirea în țară: „Mental, nu sunt deloc jos. Voi lua o pauză ca să-mi revin mai repede”

Simona Halep a revenit în țară în cursul serii de duminică, la o săptămână după eșecul usturător suferit în primul tur al turneului de la Wimbledon, asta chiar dacă săptămâna trecută declara că nu dorește să mai revină în țară din cauza vorbelor urâte care sunt spuse despre ea.

Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat că este o persoană dificilă „un pic” şi probabil din acest motiv nu a găsit încă varianta perfectă de antrenor, ea precizând că îşi va pune gândurile în ordine în perioada următoare pentru a decide cu ce tehnician va colabora la turneele din SUA.
„Am auzit că am record la aşa ceva (n.r. - schimbarea antrenorilor), anul acesta sau în ultimii doi ani. Nu pot să mă laud cu faptul că schimb antrenorii foarte des, dar nu am găsit încă varianta perfectă cu care să mă simt bine mai mult timp. Sunt o persoană dificilă un pic şi poate cer prea mult uneori. O să încerc zilele acestea de pauză să-mi pun gândurile în ordine şi să văd ce decizie voi lua. Încă nu am decis nimic şi sunt într-o perioadă în care decid greu acum”, a spus Halep, duminică seară, la revenirea în ţară din Marea Britanie, unde a fost eliminată în prima manşă a turneului de la Wimbledon.

Ea a afirmat că acceptă criticile care îi sunt adresate după ce pierde meciuri şi nu este afectată din acest motiv. „Nu am citit nimic, am auzit câteva chestii... Fiecare este liber să spună ce doreşte. E bună şi critica atunci când ai momente mai grele. La critică în tenis mă refer. Am multe de făcut ca să revin la forma mea bună, dar merg înainte. Mental, nu sunt deloc jos. Voi lua o pauză ca să-mi revin mai repede. Pauză înseamnă zile libere de la tenis, o să mă pregătesc fizic. Apoi voi merge în America la turnee”, a precizat jucătoarea.


Halep nu renunţă la echipa de Cupa Federaţiei şi îşi doreşte să evolueze în întâlnirea cu Cehia, de anul viitor, din sferturile de finală ale Grupei Mondiale. „Bineînţeles că voi juca în FedCup. Când sunt bine fizic şi mă simt în stare, joc. Întotdeauna am jucat. Aştept cu nerăbdare să fiu alături de echipă şi să reuşesc să fac două puncte. Toate jucătoarele cehe joacă bine, au experienţă mare în FedCup, au câştigat de trei ori titlul. O să fie un meci greu, dar şi noi avem o echipă bună şi trebuie să avem încredere că putem fi acolo”, a declarat Halep, adăugând că nu va putea evolua la turneul de la Bucureşti, deoarece vrea să stea departe de tenis o perioadă.

Despre eliminarea suferită la Wimbledon, în faţa sportivei Jana Cepelova din Slovacia, Halep a spus că această înfrângere a trezit-o. „Am jucat slab, cred. Nu am putut să mă concentrez foarte bine pe ceea ce am de făcut. Sunt şi eu supărată că am pierdut aşa repede, dar îmi voi reveni, nu este o dramă şi nu mă simt mental jos. Această înfrângere m-a trezit un pic şi sunt sigură că de acum o să fie mult mai bine, o să mă relaxez mai mult, nu o să mai iau atâta presiune pe umerii mei şi pe mentalul meu şi o să joc ceea ce ştiu eu mai bine”.


Simona Halep crede că Monica Niculescu o poate învinge pe jucătoarea elveţiană Timea Bacsinszky în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon. „O felicit pe Monica! A jucat bine, slice-ul ei incomodează foarte mult adversarele, mai ales pe iarbă, pentru că nu sare mingea. Îi urez mult succes, să joace şi ea cât mai mult acolo şi să facă un rezultat şi mai bun! Eu merg pe ea contra lui Bacsinszky. Trebuie să aibă încredere!”, a adăugat jucătoarea clasată pe locul 3 mondial.

Câştigătoarea turneului de la Wimbledon va fi, în opinia Simonei Halep, americanca Serena Williams. Halep a mai spus că va încerca să fie prezentă la întâlnirea România - Slovacia din Cupa Davis, care va avea loc între 17 şi 19 iulie, la Tenis Club Idu din Mamaia. „Dacă voi fi în ţară mă voi duce să-i susţin pe băieţi în Cupa Davis, pentru că este şi oraşul meu şi pot să spun că mi-e dor de clubul acela unde am crescut”, a precizat ea.


Simona Halep a mai declarat că nu va renunţa la proba de dublu: „Cred că voi continua şi participările la dublu. Eu cred că este o chestie bună, pe care am acceptat-o în sistemul meu de jucătoare. Sunt bune meciurile de dublu şi cred că voi mai juca.”

Halep, semifinalista ediţiei precedente, a fost învinsă, cu scorul de 5-7, 6-4, 6-3, de sportiva slovacă Jana Cepelova, locul 106 WTA, în prima manşă a turneului de la Wimbledon. Ea va reveni în activitate la turneele de pe continentul nord-american, care preced US Open, ultimul Grand Slam al anului, programat să se desfăşoare între 31 august şi 13 septembrie.


Simona Halep a renunţat la colaborarea cu Victor Ioniţă înainte de Wimbledon. Ea a fost antrenată la turneul de la Londra de Daniel Dobre.

Ultimele Stiri
abonare newsletter